George Ciprian. Omul, actorul, scriitorul - Crenguta Gansca

A-l readuce pe George Ciprian „la viata”, ca scriitor, ca artist in general, presupune mai inainte de toate a-l cunoaste pe omul Ciprian, lucru anevoios, caci discretia sa in ce priveste viata particulara, raspunsurile intotdeauna pe muchia ironiei si autoironiei la intrebarile diversilor intervievatori, precum si putinele si risipitele marturii ale contemporanilor sai fac din aceasta reconstituire un puzzle migalos, dar incitant si treptat surprinzator. Ne apare un chip bolovanos, taiat in muchii drepte, cu fruntea brazdata de ireale falii seismice parca, cu parul tepos si nasul borcanat, imbracat neglijent, uneori, deseori, mirosind a vin, numai potrivit pentru roluri de rudimentari, instinctuali, fiorosi, ticalosi. Asta e poza cu care Ciprian a ramas in galeria teatrului romanesc dar si in istoriile literare. Si se intampla ca in cazul altor scriitori sau artisti pe care ii stim din pozele din manuale batrani, cu barbi si mustati venerabile si credem ca asa au fost intotdeauna. O unica poza de tinerete a lui Ciprian ne arata un tanar subtirel, cu mustacioara alungita incadrand o gura ce incearca un zambet retinut, expresiv fara indoiala, chiar daca departe de tipul de june prim la moda in epoca, imbracat corect, nici intr-un caz luxos, cu sacou, camasa cu guler scrobit, cravata, vesta, melon. (…)

 Autoarea

RECENZII