Jim Stovall in adolescenta era un atlet plin de forta si avea in fata o cariera promitoare in fotbal. Pana cand a fost consult de un doctor si i s-a spus ca in final, va orbi total. Aceasta veste a fost coplesitoare, dar Jim a continuat sa-si imbunatateasca abilitatile de atlet; a participat la Olimpiada la proba de ridicare a greutatii si a jucat fotbal american in facultate cat timp a avut vederea suficient de buna. Apoi, intr-o dimineata, la varsta de 19 de ani, Jim a orbit complet. In cartea lui, Arta optimismului, Stovall descrie acea zi: Am fugit in baie, am aprins lumina si m-am uitat acolo unde stiam ca este oglinda de deasupra chiuvetei, dar pur si simplu nu am vazut nimic acolo. Acel temut diagnostic devenise realitate. Am inceput sa invat sa imi traiesc viata ca persoana oarba. Aveam 29 de ani, nu intalnisem niciodata o persoana oarba si nu aveam nicio idee ce sa fac cu restul vietii mele.

O vreme, Jim sa luptat cu sentimentele lui. Nu voia sa isi paraseasca camera de 3 metri pe 4 si ar fi putut pastra aceeasi atitudine negativa pentru tot restul vietii lui. Nimeni nu l-ar fi invinuit pentru asta.

Nu era cinstit si se afle in asemenea situatie, dar nu Jim alesese sa se afle acolo. Dupa ce o doamna in varsta de pe strada lui i-a dat o caseta pe care era inregistrat un discurs sustinut de Dr. Denis Waitley, Jim Stovall a ascultat caseta si a decis sa aleaga o perspectiva pozitiva.