Formarea gandirii juridice moderne - Michel Villey

   Doua atitudini mi se par „mortale” pentru disciplina noastra: 1. Cea a tehnicienilor puri ai dreptului, care nu vor nici macar sa-si imagineze ca ar putea exista si alte principii in afara celor cu care opereaza ei si neaga pana si existenta unor probleme de filozofie a dreptului; 2. Cea, frecventa, de aceasta data, la „filozofii dreptului”, a celor care se inchid intr-un singur sistem, care, instruiti cu o singura filozofie, sa zicem, cea a lui Kant sau cea a lui Marx, se forteaza sa o aplice dreptului, fara sa doreasca sa stie ceva despre altii, incapabili sa puna in discutie propria lor metoda, propriile lor principii. 

   Indoiala, mai ales cea aplicata principiilor insele, mi se pare caracteristica pentru filozofie. Socrate, Descartes stiu sa se indoiasca, cel putin cu titlu metodic. Indoiala, deschiderea spre doctrinele altora (chiar si atunci cand in felul acesta socam prejudecatile castei noastre sau ale timpului nostru) definesc, de altfel, maretia omului, libertatea, generozitatea inteligentei sale. 

   Trebuie sa speram, fara indoiala, ca, parcurgand drumul, confruntarea doctrinelor ne va permite sa risipim, progresiv, incertitudinile si ne va conduce spre o optiune, ne va oferi rezultate ferme. Chiar daca aceasta speranta nu se va indeplini si vom ramane mai degraba cu dificultatea problemelor, trebuind sa admitem ca ele sunt peste puterile inteligentei noastre, tot vom avea ceva de castigat de pe urma acestor studii istorice: ne vom elibera de aplecarea noastra spre dogmatism. Daca, in filozofia dreptului, adevarul se reveleaza dincolo de asteptarea noastra, istoria, in orice caz, ne permite sa intelegem mai bine sistemele altora. Ea este, in felul acesta, cea mai buna si necesara cheie pentru studiul dreptului comparat si al istoriei dreptului.

Michel VILLEY

RECENZII