Pentru un filosof interesat de cotidian si de varietatea experientelor noastre, prietenia nu este niciodata ceva pe deplin cunoscut, pentru ca ea se modeleaza dupa formele noastre de viata, iar acestea nu sunt fixe, ci mereu in schimbare. Filosofia prieteniei incearca sa mearga pe aceasta cale, anume aceea de a urmari avatarurile prieteniei in tumultul experientelor si interactiunilor pe care ni le prilejuieste viata in comunitate, sub toate formele sale. Nu ne putem indoi ca prietenia contribuie cu generozitate la ceea ce am putea numi o „viata implinita”, insa felul in care o face este mereu surprinzator, mereu nou. Si tocmai prin aceasta prospetime constanta a manifestarilor sale prietenia ramane un prilej de reflectie si analiza la randul sau necesar pentru bunastarea noastra. Cu alte cuvinte, daca prietenia este unul dintre ingredientele cele mai importante ale unei vieti bune, la fel de importanta este si analiza felului in care contribuie ea la bunastarea noastra. Ne-am obisnuit, desigur, sa cautam in rationalitatea noastra comuna acea trasatura universala care sa ne dea unitate ca specie si sa ne permita sa vorbim de o natura umana, in pofida dojenii cu care ne admonesteaza relativismele de tot felul, atat de la moda astazi. Dar, daca privim mai cu atentie in jurul nostru si chiar la noi insine, s-ar putea sa descoperim ca rationalitatea e mai rara decat inclinatia de a ne cauta prieteni. Si poate ca, tocmai de aceea, aceasta din urma ar avea mai multe drepturi sa figureze intr-o delimitare, ca sa nu spunem chiar definitie a naturii umane, sau macar tot atatea drepturi ca si celelalte trasaturi cu care ne-am obisnuit sa ne identificam de-a lungul timpului. - Laurentiu Staicu