Vanatoarea cartilor in luna Noiembrie
Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210

Fiica Papei - Dario Fo

PRP: 25,00 lei (-10%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 22,50 lei
Diferență: 2,50 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor:
ISBN: 9786067790733
Editura:
Anul publicării: 2016
Ediția: 1
Pagini: 208
Categoria: Beletristica

DESCRIERE

Traducere de Vlad Russo

Romanul lui Dario Fo Fiica papei face dreptate uneia dintre cele mai hulite figuri ale istoriei: Lucrezia Borgia. Cel mai vandut roman al anului 2014 in Italia.
Dario Fo, iconoclastul autor al Misterului buf si a multe alte piese de teatru ce reinvie traditia commediei dell’arte – laureat al Premiului Nobel pentru literatura in 1997 –, a publicat in 2014 primul sau roman Fiica papei, dedicat vietii uneia dintre figurile remarcabile ale Renasterii italiene: Lucrezia Borgia. Fascinat de ideea lumii ca spectacol, Dario Fo reconstituie in cheie sarcastica societatea italiana din vremea Renasterii, propunandu-ne totodata o suita de portrete desenate de el dupa originalele timpului. Din acest cadru desprinde povestea familiei Borgia care alcatuieste o adevarata saga, plina de infruntari si crime sangeroase, savarsite deopotriva prin fier si prin otrava. Pe Lucrezia insa, fiica lui Rodrigo Borgia, devenit papa in 1492 sub numele Alessandro VI, Dario Fo o prezinta, in acord cu cercetarile cele mai recente, drept o victima a masinatiilor tatalui si ale fratelui sau, celebrul Cesare Borgia, ea fiind in realitate o faptura sensibila, iubita unor barbati cu nume rasunatoare in epoca, protectoare a artelor, artistilor si umanistilor vremii, care a dovedit totodata un curaj barbatesc in infruntarile armate dintre cetatile italiene.

„Desprinzand istoria papei Alessandro VI Borgia si a rudelor sale din Renasterea italiana, obtinem o saga tulburatoare, in care personajele se poarta fara pic de respect cu adversarii lor si adesea chiar intre ele. Victima menita sacrificiului e, fara indoiala, de fiecare data, inca din copilarie, Lucrezia, aruncata cu orice prilej si fara pic de mila, atat de tata, cat si de frate, in valtoarea intereselor financiare si politice. Ce credea dulcea copila despre asta nu-i pasa absolut nimanui. De altfel, e femeie – motiv suficient chiar si pentru un tata viitor papa si pentru un frate pe cale de-a deveni cardinal. Ba, cateodata, Lucrezia nu-i nimic altceva decat un colet cu sani plinuti si fese trasnet. Ah, era sa uit, pana si ochii ii sunt plini de vraja.“ (Dario FO)

DARIO FO s-a nascut in 1926 in Lombardia. Dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a studiat artele frumoase la Accademia di Belle Arti di Brera de la Milano. In 1950 a inceput colaborarea cu RAI, scriind texte satirice pe care le si interpreta ca actor. Colaborarea cu RAI a durat peste un deceniu si a prilejuit numeroase conflicte cu cenzura exercitata de Biserica Catolica. De aceea Fo a renuntat la ea, dedicandu-se in exclusivitate teatrului, in cadrul companiei intemeiate in 1962 impreuna cu sotia sa, actrita Franca Rame. Dario Fo a fost si a ramas un om de teatru total: scrie textele, semneaza regia spectacolelor, joaca pe scena de multe ori ca unic actor. Piesele sale aveau la inceput o structura de farsa si erau scrise in raspar cu „teatrul burghez“ al epocii, reinviind traditia italiana a improvizatiei din commedia dell’arte. In 1969, Fo monteaza spectacolul Misterul buf, cel mai mare succes al sau, care reunea texte in diferite dialecte recitate de un singur interpret: autorul insusi. Au urmat: Morte accidentale di un anarchico, Non si paga! Non si paga!, Parliamo di donne, L’uomo incinto. In plan politic, omul de teatru a militat toata viata in randul stangii italiene, fiind totodata, prin textele si spectacolele sale satirice, un critic necrutator al derapajelor politice din peninsula. In 1997, Dario Fo a primit Premiul Nobel pentru literatura, acordat in virtutea faptului ca „urmand traditia saltimbancilor medievali, batjocoreste puterea, redandu-le celor asupriti demnitatea“. In anul 2014 a publicat cel dintai roman al sau, Fiica papei.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.2658 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.