Fado Alexandrino - Antonio Lobo Antunes

Traducere si note de Cristina Dascalescu Dordea si Dinu Flamand

Prefata de Dinu Flamand

De-a lungul a peste patruzeci de ani de viata literara, António Lobo Antunes si-a construit un spatiu psihogeografic singular, inimitabil, pe care il scrie si rescrie neincetat. Romanul Fado Alexandrino, aparut in 1983, este o capodobera bantuita de declin, culpabilitate si pesimism istoric, o antiepopee cu accente burlesti care demitizeaza evenimentul cel mai important al istoriei portugheze din secolul XX – Revolutia Garoafelor din 25 aprilie 1974.

La zece ani de la sfarsitul razboiului colonial, cinci fosti combatanti de pe frontul din Mozambic se revad pentru o noapte de betie intr-o carciuma din Lisabona, iar aceasta intalnire devine prilej pentru un soi de lunga spovedanie labirintica, polifonica, rascolitoare. Cei patru fosti camarazi care se confeseaza capitanului lor, unic oficiant al acestei agape, raman mereu, in povestile relatate sau monologate interior, soldatul, sublocotenentul, ofiterul de transmisiuni si locotenent-colonelul. Pentru ei, existenta a devenit un simulacru: sunt bantuiti nu numai de trecutul militar, ci si de propriile lasitati si iluzii ratate. Revolutia lor a fost una de mucava, de balci, un fals simptom de trezire din letargie al unei societati invinse. Fado Alexandrino devine astfel cronica unei lumi lipsite de glorie, care traieste in amagire, si tocmai juxtapunerea vocilor leaga in modul cel mai neasteptat violenta si nostalgia, suferinta si deriziunea, cruzimea si vulnerabilitatea.

„Destramarea tuturor iluziilor este adevaratul final al cartii, dar in subtext figureaza si intrebarea daca tranzitia spre normalitate e posibila dupa decesul imperiilor si al ideologiilor, in acest peisaj de culori sumbre peste ruinele societatilor traditionale. Cu precizarea obligatorie ca Fado Alexandrino nu este nici o oglinda deformata a societatii portugheze intr-un deceniu de rascruce, nici o fabula fictionala despre moartea vechilor ideologii la orizontul incetosat si imprecis al actualitatii, si nici macar o carte despre conditia omului; ci este in primul rand o voce puternica de scriitor cu o exceptionala capacitate de a investiga existenta noastra prin magia limbajului.“ — DINU FLAMAND

RECENZII