Exercitii de recunostinta. Intrebari si raspunsuri - Marius Ghidel
DESCRIERE
„In timpul calatoriei mele inapoi catre suflet, am citit multe carti, toate m-au impresionat fiindca toate m-au ghidat catre ce aveam nevoie in acel moment, insa cand sufletul m-a indreptat catre cartile domnului Marius Ghidel parca am stiut undeva, in adanc, ca ma intorceam acasa in propriul suflet. A fost un parcurs intreg, cartile dumnealui, care au trezit in mine de la revolta egoului pana la lacrimi de recunostinta si apreciere, au darul de a curata toata stricaciunea egoului si de a ne impinge catre ceea ce suntem cu adevarat. Cred ca nu exista suficiente cuvinte in limba romana care sa defineasca cat de minunate si patrunzatoare sunt aceste carti. Viziunea dansului despre lume este cea a sufletului si a pacii sale, cu cat citesc si recitesc inteleg mai profund si cumva sufletul se descatuseaza, se elibereaza de stransoarea in care a fost tinut, se simte ca o gura de aer de munte dupa ce ai fost inchis intr-o cutie, atat de puternice sunt. Cu cat mai multa intelegere si deschidere vine, cu atat te simti mai aproape de divin si de lumea lui perfecta. Raiul e aici pe pamant, asta simtim cand iubim si lasam egoul sa se topeasca. Cu fiecare intrebare si raspuns se deschid noi si noi intelesuri ca o mare incapere cu sertare divine in lumea aceasta complexa si totodata simpla a lui Dumnezeu. Atat avem sa facem, sa ne deschidem catre aceste lucruri, sa le lasam sa se aseze in noi si sa incepem sa punem in practica, fiindca propria experienta face o mare diferenta. ”
Ema Plopis
„Am inteles ca smerenia se asaza ca o cununa in jurul inimii noastre atunci cand alegem sa traim in iubire, renuntam la dorinte, la pretentii, la tot ce ne pune pe locul intai. De ce a fost ales domnul Marius Ghidel? Nu stiu. Dar stiu ca Dumnezeu actioneaza din necesitate. Asa ca era nevoie de dumnealui. Poate ca a fost ales pentru bunatatea si blandetea pe care le manifesta, pentru capacitatea de jertfa. Drumul spre Acasa ni-l poate arata cel care si-l aminteste. Cel care poate aduce marturie despre Miracolul vietii.”
Mergand spre serviciu am zarit scris mare: „Science for tomorrow”. WOW! Asta reprezinta toata munca domnului Marius! Sunt manuale de stiinta, stiinta zilei de maine; cand aplici instructiunile se schimba ziua de maine. Fiti fara frica! Avem nevoie doar de studiu si putin antrenament. Studiu pentru a clarifica ce suntem, din ce suntem alcatuiti, pentru ce ne-am nascut etc. Antrenamentul ne risipeste valul de pe ochi, ni se dezmortesc aripile. Risipim ceata si vedem Cerurile.
Exersam prezenta, a fi aici si acum, disponibil pentru tot si toate, dar oferind libertate, curgere. Te contopesti cu toata suflarea si asa gasim armonia, echilibrul. Dar sunt trepte, niveluri de antrenament. Si cred cu tarie ca prima treapta e ACCEPTAREA. Apoi totul vine de la sine, dar nu uita de prezenta! Altfel ne fura peisajul si o luam de la capat!:)) De fapt, asta e antrenamentul!
Dorinta! Suntem antrenati sa ne dorim mai mult binele nostru! E ca un joc de domino, ai o dorinta si ti se implineste, dupa care apare alta si tot asa... Dar egoul nu e multumit niciodata, asa cum ne spune domnul Marius: „Cand vrei ceva, vrei pentru eu, fiinta divina din noi nu vrea nimic, dar a vrea pentru tine nu exista, ca nu este un eu, ci exista doar o fiinta comuna. Trebuie sa vrei tot binele celorlalti si atunci nu mai exista conflict si suferinta. Fara eu nu mai are cine sa sufere. De ce nu ai vrea asta?” Cat ne gandim la cei de langa noi? Cat de mult suntem dispusi sa renuntam la noi si sa ne daruim celor in nevoie? Suntem deschisi sa renuntam la suferinta pentru a trai in bucuria de a aduce zambetul pe buzele Dumnezeului din fata? Cand cei din jur sunt fericiti nu mai ai nevoie de nimic. E ca si cum miracolul se perpetueaza zilnic. Ce bucurie mai mare ar putea exista decat momentul in care ti se spune: „Multumesc!”. E momentul confirmarii prezentei tale! Ti-ai facut treaba, te-ai daruit cu iubire neconditionata, uitand de eu.”
Catalina Lezeriuc Tinei
Categorii librarie online
-Edituri /Promotii
-Cărţi noi
-- 83,70 leiPRP: 90,00 lei (-7%)
- 57,85 leiPRP: 60,90 lei (-5,01%)
- 36,91 leiPRP: 38,85 lei (-4,99%)
Promoţii
-- 83,70 leiPRP: 90,00 lei (-7%)
- 57,85 leiPRP: 60,90 lei (-5,01%)
- 36,91 leiPRP: 38,85 lei (-4,99%)
RECENZII