Eternitate prin cenusa - Marius Rotar

 

Reactivarea incinerarii ca modalitate de dispunere asupra cadavrului a avut loc la sfarsitul secolului al XVIIIlea, dar a fost transpusa in realitate dupa a doua jumatate a secolului al XIXlea; ea a constituit un eveniment major, implicand mize si semnificatii multiple. Avand initial la baza - in principal - argumente variate (de igiena publica, de ordin economic si estetic, dar si din cele ancorate in principiul libertatii de constiinta si al liberului arbitru), cremationistii moderni (la inceput membri ai elitelor vremii) au cautat sa impuna un nou model, intrand astfel, prin optiunea lor, in conflict cu o serie de structuri care sustineau tiparul clasic al inhumarii. Este vorba de Bisericile Crestine, stiut fiind faptul ca triumful crestinismului a impus si incetarea incinerarii ca practica. Cartea de fata este o premiera absoluta in mediul stiintific romanesc, fiind printre putinele volume care au ca tematica istoria crematoriilor si a incinerarilor umane. Este vorba deci, despre o istorie a crematiunii in Romania, de la aparitia ideilor care sustin incinerarea (1867) si pana astazi. Sunt analizate momentecheie, cum au fost cele din a doua jumatate a secolului al XIXlea si inceputul secolului XX, din perioada interbelica (cand Romania a fost prima tara ortodoxa din lume unde sa edificat un crematoriu, ceea ce a dus la o reactie vehementa de respingere adoptata de catre Biserica Ortodoxa Romana), din perioada comunista (cand in ciuda caracterului proclamat ateu al regimului comunist, nu au fost organizate noi crematorii) si din perioada de dupa 1990 (deschiderea crematoriului "Vitan Barzesti", inchiderea crematoriului "Cenusa", criza locurilor de veci in mediul urban etc.).