Episcopul Vasile Aftenie - Mihaela Olau

 

In luna octombrie 1948 mărturisea unui prieten din copilărie: "Vin vremuri grele pentru Biserica noastră... In curând voi fi arestat, dar nu îmi voi întina sufletul cu păcatul trădării, chiar dacă îmi vor oferi lumea toată." I s-a propus de mai multe ori să treacă la Ortodoxie, mizându-se pe ataşamentul său faţă de tradiţia bizantină, pe relaţiile bune cu clerul ortodox, pe ţinuta care înclina spre ortodoxism, cu stihar colorat, cum remarca un credincios. I-a dezamăgit pe cei care îl ademeniseră, alegând calea martiriului! A fost torturat zilnic, mutilat, maltratat, zdrobit, schilodit, i s-au smuls braţele. Ca urmare a celor suferite, paralizează la 25 martie 1950, fiind transferat la spitalul închisorii Văcăreşti, unde jertfa se încheie pe 10 mai, acelaşi an. A fost înhumat în mare taină, în cimitirul Bellu catolic, serviciul religios fiind efectuat de preotul I. Baltheiser. Pe cruce, s-a permis scrierea iniţialelor V. A. şi anul morţii, 1950. Credincioşii, în număr mare, au vizitat locul unde a fost înhumat; a devenit primul mormânt ajutător din cimitir.