Lasa-ti mintea sa infloreasca
Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210

English for specific purposes. Political sciences, international relations and journalism 1 - Silvia Osman

PRP: 26,98 lei (-10,01%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 24,28 lei
Diferență: 2,70 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 9786062800468
Editura:
Anul publicării: 2014
Ediția: I
Pagini: 222

DESCRIERE

English for specific purposes. Political sciences, international relations and journalism I - Silvia Osman
 
Oricat ar parea de neobisnuit, ideea unui altfel de manual apartine studentilor mei.
S-a nascut în timpul seminariilor, din discutiile purtate cu ei pe marginea multor subiecte de interes pentru toti: cum putem asimila activ o limba straina, de ce gramatica si de ce nu, cum pastram ce am achizitionat de-a lungul timpului, cum perfectionam ceea ce am acumulat si cum adaugam ceva nou unui bagaj de cunostinte divers, sedimentat în decursul anilor anteriori de studiu al limbii engleze.
Trebuie sa marturisesc aici ca entuziasmul lor a fost de-a dreptul contagios: rezultatul vi se înfatiseaza, mai mult sau mai putin, acum, în prezentul demers. An de an, am încercat sa înteleg ce trezeste, de fapt, curiozitatea studentilor mei si am încercat sa adaptez materialele de studiu si temele de discutii sferei lor de interes.
Necesitatea unui astfel de suport de curs pentru seminariile de limba engleza destinate studentilor facultatilor de comunicare, stiinte politice, administratie publica, relatii internationale, jurnalism etc. - pentru care materialele de studiu sunt extrem de limitate, reduse de cele mai multe ori la instrumente de lucru de genul dictionarelor – este, fara îndoiala, de netagaduit.
Lucrarea de fata se orienteaza cu prioritate catre aceste domenii de studiu, prin textele actuale, alese cu precadere din sfera politicului si a libertatii presei, precum si prin tematica abordata în dezvoltarea vocabularului specific acestor zone de interes.
Structura unitara a întregului material îsi propune sa dezvolte aptitudini multiple, menite sa conduca în timp la dezvoltarea unui model de studiu individual, de stimulare a unui proces de învatare continua, fara de care perfectionarea achizitiei unei limbi straine este, din pacate, imposibila.
Fiecare capitol contine un text de specialitate si unul de cultura generala.
Textul de specialitate este izvorul vocabularului, a carui deslusire este necesara studentilor facultatilor de comunicare si relatii publice, stiinte politice, administratie publica, relatii internationale, jurnalism si nu numai, pentru abordarea – cu prioritate – a materialelor de cercetare destinate studiului individual pentru celelalte materii curriculare, a caror sursa de provenienta a informatiei este de expresie engleza. Pentru a veni în întampinarea studentului dornic sa se perfectioneze, definitiile termenilor necunoscuti sunt date – în marea lor majoritate – în limba engleza.
Textul de cultura generala aduce un plus de culoare si are menirea de a întari aptitudinile de întelegere a textului citit la prima vedere, prin întrebarile vizand continutul acestora.
Notiunile de gramatica, prezente succint în fiecare capitol, sunt menite a aduce un plus de informatie si notiuni practice privind structurile limbii engleze, expresiile idiomatice si sinonimia si sunt dublate de exercitii aplicative.
Temele de portofoliu sunt optionale, destinate în special celor care învata scriind. Subiectele selectate se pliaza dupa optiunile studentilor si reflecta, în marea lor majoritate, interesul manifestat de acestia pentru diferite tematici ale contemporaneitatii: dialogul permanent asupra “problemelor cetatii”, ale modernitatii noastre – a condus la identificarea temelor pentru eseurile propuse la finele fiecarui capitol.
Comunicarea este – în mod cert – indispensabila lumii în care traim. Comunicand transmitem, oferim si primim poate bunul cel mai de pret: informatia. Cuvantul “comunicare” vine din latina – “communis” înseamna comun, împartasit si face parte  din aceeasi familie de cuvinte cu comuniune si comunitate. Nu putem însa avea o comunitate a informatiei, pana cand nu reusim sa o împartasim si celorlalti, care trebuie sa o vada, sa o perceapa, sa o înteleaga la fel ca si noi. Cu atat mai mult în cazul în care informatia ne survine într-o limba straina! Iata, de aici, necesitatea includerii în structura fiecarui capitol a unui punct destinat comunicarii, punct care îsi propune sa raspunda unor întrebari relativ simple, precum Ce este comunicarea? sau Cum comunicam eficient?
Încerc sa închid astfel un cerc al studiului limbii engleze, cerc (oricat ar parea de incomplet la prima vedere) pe care îl desenez în jurul prototipului studentului la comunicare, administratie publica, relatii internationale, stiinte politice, jurnalism etc. dornic sa stie mai mult si sa se perfectioneze continuu.
Va invit sa va bucurati de informatia cuprinsa în acest volum si sa va doriti sa deveniti mereu mai buni! 
 
Conf. univ. dr. Silvia Osman 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.3417 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.