Ca si in cazul economiei in tranzitie, de acum un deceniu, intrebarea dintai este si aici: „Exista, realmente, o economie europeana, in sensul cat se poate de accesibil al termenului?” Daca ne inchipuim ca Uniunea Europeana, caci, de fapt, de aceasta vorbim atunci cand ridicam cat se poate de sus steagul batranului continent, a avut un fundament si mai ales un mobil economic, ne lovim indata de adevarul care ne releva ca initiativa a fost politica. Se insera aici chiar o reflectie a lui Aristotel, din a sa Politica, deoarece se pare ca inca din vremea sa se vorbea despre o Europa distincta. Contrazicem ideea de politica, cum ca, daca ar fi fost politica aceasta initiativa, atunci ar fi trebuit sa emane de la cetateanul de rand, si nu de la intreprinzatori si firme, cum iarasi nu putem nega ca a fost. Cetateanul din Europa este departe de a-si fi dat votul pentru tot ce a facut si face Uniunea astazi – vezi chiar noua moneda euro –, ceea ce ridica si o alta provocare. Dupa ultimul razboi mondial, a incoltit si apoi inflorit initiativa Uniunii, in conditii de reala democratie, in vreme ce pana in prima parte a secolului XX, asa ceva nu era vazut decat in termeni de forta. Putem vorbi astazi si despre o reala Europa a natiunilor? Care ar fi rasunetele cele mai profunde ale acestei sintagme, daca nu cumva reintoarcerea la entitatile statale? Dar, oare, se mai poate asa ceva, cata vreme inca intrebarea se adreseaza cu aceeasi insistenta si celeilalte directii, cea de perspectiva: va fi Europa, vreodata, complet integrata?… din toate punctele de vedere? Si, mai ales, va fi aceasta pentru totdeauna in favoarea ei si a cetateanului pe care ea pretinde ca il reprezinta?
Un lucru este sigur: Istoria s-a schimbat, si nimic nu pare a mai fi la fel ca inainte.
Autorul