E-un rege nebun in Danemarca - Dario Fo

Traducere de Vlad Russo

 

In romanul publicat cu un an inainte de a se stinge din viata, E-un rege nebun in Danemarca (parafraza a unei celebre replici din Hamlet), Dario Fo reinvie zbuciumata epoca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, explorand povestea controversatului rege Christian VII si a sotiei sale Caroline Mathilde, o istorie dramatica de iubire, infidelitate si nebunie.

Din cronici de epoca si jurnale secrete, Dario Fo recompune atmosfera stralucitoare de la Curtea regala a Danemarcei in secolul galant, retinand deopotriva intrigile amoroase si de palat ce roiesc in jurul lui Christian VII. Facem astfel cunostinta, rand pe rand, inclusiv prin portretele desenate de autor, cu regina Caroline Mathilde, sora regelui George III al Angliei, cu „Babatia“ – regina-mama si mama vitrega a regelui–, cu medicul iluminist german Johann Struensee, cu intreaga protipendada a Curtii, plina de nobili retrograzi, dar si de figuri de reformatori, si, in sfarsit, cu fiul regelui Christian, Frederik V. In spatele acestui somptuos alai, se fac simtite insa adancile framantari ale unei lumi pornite sa redefineasca „contractul social“, sub inraurirea ideilor iluministe. Iar, deasupra tuturor, Christian VII se dovedeste un rege clarvazator, infaptuind, in preajma sangeroasei Revolutii Franceze, propria sa „revolutie“, fara varsarea unui strop de sange: interzice tortura, aboleste legarea de glie si privilegiile castei nobiliare, ba chiar instituie libertatea presei. Fiindca, asa cum spune Dario Fo, „a fi nebun nu este neaparat un rau, ba uneori nebunii se dovedesc mai buni“.

DARIO FO s-a nascut in 1926 in Lombardia. Dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a studiat artele frumoase la Accademia di Belle Arti di Brera de la Milano. In 1950 a inceput colaborarea cu RAI, scriind texte satirice pe care le si interpreta ca actor. Colaborarea cu RAI a durat peste un deceniu si a prilejuit numeroase conflicte cu cenzura exercitata de Biserica Catolica. De aceea Fo a renuntat la ea, dedicandu-se in exclusivitate teatrului, in cadrul companiei intemeiate in 1962 impreuna cu sotia sa, actrita Franca Rame. Dario Fo a fost si a ramas un om de teatru total: scrie textele, semneaza regia spectacolelor, joaca pe scena de multe ori ca unic actor. Piesele sale aveau la inceput o structura de farsa si erau scrise in raspar cu „teatrul burghez“ al epocii, reinviind traditia italiana a improvizatiei din commedia dell’arte. In 1969, Fo monteaza spectacolul Misterul buf, cel mai mare succes al sau, care reunea texte in diferite dialecte recitate de un singur interpret: autorul insusi. Au urmat: Morte accidentale di un anarchico, Non si paga! Non si paga!, Parliamo di donne, L’uomo incinto. In plan politic, omul de teatru a militat toata viata in randul stangii italiene, fiind totodata, prin textele si spectacolele sale satirice, un critic necrutator al derapajelor politice din peninsula. In 1997, Dario Fo a primit Premiul Nobel pentru literatura, acordat in virtutea faptului ca „urmand traditia saltimbancilor medievali, batjocoreste puterea, redandu-le celor asupriti demnitatea“. In anul 2014 a publicat cel dintai roman al sau, Fiica papei.