Douazeci de poeme de iubire si un cantec de disperare - Pablo Neruda

Publicat in 1924, cand poetul avea 19 ani, volumul „Douazeci de poeme de iubire si un cantec de disperare” ramane cea mai cunoscuta si mai citita scriere a lui Pablo Neruda. Un amestec dulce-amar de exuberanta, pasiune, senzualitate si dezolare, cartea i-a adus poetului chilian recunoasterea internationala, situandu-l printre cei mai apreciati scriitori ai continentului sud-american.

Pablo Neruda, pe numele sau adevarat Ricardo Eliécer Neftalí Reyes Basoalto, s-a nascut in 1904 la Parral, dar si-a petrecut copilaria in Temuco, un orasel feroviar de a carui amintire se va simti intotdeauna legat. Pablo Neruda si-a descoperit de foarte tanar talentul literar, primul sau volum de versuri fiind publicat pe bani proprii in 1923, cand poetul avea 18 ani. In paralel cu scrisul, Neruda a fost extrem de implicat in viata sociala a tarii sale, incepand de foarte devreme o cariera diplomatica – a fost consul al Chile in India, Singapore, Birmania, Spania, Franta –, continuata cu functia de senator si candidatura la presedintie din partea Partidului Comunist, in care s-a inscris in 1945.

Recunoasterea internationala a poetului Neruda a culminat in 1971 prin acordarea Premiului Nobel pentru Literatura. Motivatia Academiei Suedeze este cat se poate de elocventa in acest sens: “pentru opera lui, care, cu suflul unei forte elementare, da viata destinului si viselor unui intreg continent. ”

Pablo Neruda a murit doi ani mai tarziu, in Santiago de Chile, dupa instaurarea dictaturii militare a generalului Pinochet. Scriitorul chilian Jorge Edwards afirma: “metaforic vorbind, Pablo s-a imbolnavit o data cu tara si s-a stins din viata o data cu instaurarea tiraniei.”