Donna Alba (Vol. 2) - Gib Mihaiescu

Stam acum la gura sobei mangaiati de caldura celui dintai foc din anul acesta: afara line de cateva zile o ploaie marunta, deasa si rece de toamna, iar orasul tot e strans zdravan Intr-o imensa manta cenusie-rosiatica. Burlanele turuie vartos, aci de-a dreprul sub acoperis, si asta imi mareste gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (careia de-acum Inainte Ii voi spune numai astfel, pe italieneste; In spaniola cuvantul scris"dona" se pronunta"donia", or mie imi place s-o chem asa cum rasuna in italieneste, adica intocmai cum se scrie: donna, donna Aiba). De buna seama ca acelasi turuit a dat indemn si ghes si-acum da necontenit avant printului sa-mi faca aceasta divina lectura. Eu o ascult cu religiozitate, dar din cand In cand casc. sau II intrerup cu vreo amintire, care n-are nici In elin, nici in maneca nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflectiile sau informarile complimentare pe care printul mi le da asupra lor; ba il intrerup cateodata cu vreuna boacana de tot, astfel ca printul Preda strange plictisit din buze, si sum igur ca-n momentele acelea ma trateaza in mintea lui de badaran sau idiot. Dar trebuie sa ma arat astfel insensibil Ia aceasta debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba Imi umplu auzul, pentru ca printul sa nu bage de seama cupiditatea salbatica a atentiei mele si nici cat de mult s-a apropiat si cat de vertiginos se mai apropie vremea cand Ii voi uzurpa dreptul de stapan al a estei comori.

Intr-adevar. randurile acestea, Iunguiete si fine, putin cam oblice de jos in sus. ca si in fotografie, dovedeau o pasiune devoranta, totusi, daca se poate spune. I ida. are-Ii da mult de gandit: pasiune care ardea in prima parte a corespondentei prin raceala si persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neimperecheabile. in lestand dorinte incrustate in sarcasm, sopocaind reprosuri grele. in ras rau de multumiri exagerate, in sensul autografului de pe fotografie. care punea cu totul altfel de cum ma lasase sa cred printul Preda:"ScumpuIui lingusitorului (coaxing) si necredinciosului meu prieten" - din care, de deasupra ramei vulgare furnizate de printul decazut, nu iesea decat:" i... credinciosului meu prieten.

 

Romanul descrie nu lumea obiectiva a eroilor, ci eul autorului, fiind monografia densa a mentalitatii virile. Sensul operei e acesta: un barbat doreste o femeie inabordabila si atunci pozitia cea mai prielnica orgoliului viril este aceea defavorabila, din punct de vedere social. Un om de jos intampina dificultati in cucerirea unei aristocrate. Aici este marea isprava. Eroul nu reprezinta barbatul cum este, ci cum ar voi sa fie (…). ( George Calinescu, Istoria literaturii romane)