Diptic poetic. Iubire cosmica. Femeia pipaita - Rodrigo Guzmán Barros (Ricki)

Poezia este pentru Rodrigo Guzmán Barros atat arta a imaginarului si a cuvantului, cat si terapie de a fi. In Amor cosmico, miza existentei e pusa in prim-planul unui stil eliberat de zorzoane si de efecte ale figurilor, in care imaginea poetica tinde sa fie generata de si din viata traita la prezent si din viata visata la trecut ori la viitor. Tropii sunt inlocuiti cu emoticoane, cu punctele de suspensie ale respirarilor ivite intre si printre verbele a fi si a avea. O poetica a gradului zero al rostirii ascunde, insa, temperaturile inalte ale vitalitatii creatoare, geometriile abisale si irationale ale iubirii. Rodrigo Guzmán Barros penduleaza intre verbalizarea starilor sufletesti („Sufletul meu se invarteste si se invarteste /Fara incetare”) si atribuirea expresiva a idealului si a ideii ca sagetarea lui Cupidon ne da esenta lui a fi, cum o spune chiar poetul – „elanul – regele tuturor bataliilor”. – Dan Mircea Cipariu

La Manoseada (Femeia pipaita) este sfera electrizata de erotismul care (ne)schimba vietile si destinele, intr-un captivant si persuasiv joc literar in fata unui „oracol al placerii”. Daca in Amor cosmico, Rodrigo Guzmán Barros dezvaluie un eu liric care cauta in multiversul sau un sens spiritual, in aceasta a doua carte a dipticului sau, La Manoseada, eul liric se (re)gaseste in apele lipsite de teritorii, geografii si ideologii ale Eros-ului. Incursiunea prin jocurile secunde ale placerii este realizata prin intermediul Femeii pipaite, o proiectie din realul posesiv si posedat in imaginarul verbal, in care sexualitatea „pulseaza /de viata, de placere si de suferinta, / vuieste a furtuna, invocand puritatea apei”. Mantra posesiunii se transforma, astfel, in mantra posedarii, cu o imagine ce devine dulcea si tandra obsesie de a fi Femeia pipaita. – Dan Mircea Cipariu