Despre smerenie - Alexandru Lascarov-Moldovanu

 

Sa ne cercetam cugetul si inima, fiule Fortunat, si rugand pe ingerul nostru paznic, sa fie cu noi, sa pasim spre poarta de aur, cea stramta, si care ne va duce in cetatea Smereniei. Caci, cu adevarat, fiule Fortunat, Smerenia este poarta care, prin stramtimea ei, ne poate duce la „pasunea cea aleasa”, adica in intelesul ei inalt, la „mantuire”. Sa ne smerim, fiule Fortunat, si lepadand de la noi si cele de pe urma „umflari” ale ingamfarii noastre, ale iubirii de sine, ale trufiei, sa intram, cu ajutorul lui Dumnezeu, in cetatea Smereniei! 
Daca vom privi, fiule Fortunat, in viata celor cu adevarat smeriti, precum si in rarele clipe din viata noastra proprie cand si sufletul nostru s-a lasat in voia cea dulce a Smereniei, degraba ne vom da seama ce rasplati mari, pline de lumina si frumusete, pastreaza Bunul Dumnezeu pentru Smerenie, -vreau sa spun pentru acei care sunt robii fericiti ai ei. In cercul larg al trairii crestine, toate virtutile, fiule Fortunat, aduc dupa ele o rasplata dumnezeiasca, neasemanata cu rasplatile omenesti, dar Smerenia mi se pare ca a primit pe cele mai alese, de vreme ce, prin ea, dupa cum am mai spus, se intra in imensa Gradina a virtutilor crestine. (text coperta IV)