Despre eterna reintoarcere a aceluiasi - Martin Heidegger

Traducere: Lucian Ionel

Heidegger este cel care, prin intepretarile sale la Nietzsche, il asaza pe acesta dintr-o data in randul marilor ganditori ai filozofiei occidentale: Platon, Aristotel, Descartes, Kant si Hegel. si asta deoarece nu vede in scrierile sale doar o colectie de aforisme si de consideratii ocazionale, ci cauta sa descopere, dincolo de acestea, gandurile fundamentale ale lui Nietzsche. El face sa apara, la capatul unui efort de rara tenacitate interpretativa, statura metafizica a unui scriitor-filozof cu un profil unic in istoria gandirii europene.
Vom vedea in aceste pagini un Heidegger la lucru, refacand pas cu pas firul unui gand. Tensiunea se transfera de pe greutatea expresiei pe gravitatea gandului pe care cauta sa-l prinda, sa-l reconstruiasca si sa-l formuleze: e vorba de gandul cu adevarat fundamental al filozofiei lui Nietzsche, „cel mai greu gand“ – eterna reintoarcere a aceluiasi.

MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanti filozofi ai secolului XX. Provine din scoala fenomenologica intemeiata de Edmund Husserl, al carui elev apropiat a fost la Freiburg. Va dezvolta insa o cu totul alta conceptie asupra fenomenologiei, transformand-o radical, sub influenta filozofiei vietii (Dilthey) si a filozofiei existentei (Søren Kierkegaard), intr-o fenomenologie ce are in centrul ei „intrebarea privitoare la fiinta“ (ontologie). In tinerete face studii de teologie (1909–1911) si filozofie (1911–1913) la Freiburg, unde isi incepe activitatea didactica in anul 1915. Intre 1923 si 1928 preda la Universitatea din Marburg, revenind apoi la Freiburg ca succesor al lui Husserl. Timp de noua luni, in anii 1933–1934, este rector al Universitatii din Freiburg, preluarea acestei functii fiindu-i ulterior reprosata ca implicare fatisa in politica nazista. Ramane profesor la Freiburg pana in anul 1945, cand fortele de ocupatie franceze ii interzic sa mai desfasoare activitate didactica. In aceasta perioada, ca si in anii urmatori, cabana sa din Todtnauberg, in mijlocul Muntilor Padurea Neagra, devine un loc vizitat de numerosi intelectuali, cei mai multi francezi, fapt care ii va asigura o reala posteritate filozofica in Franta. In anii de mijloc ai carierei sale, spre sfarsitul anilor '30, se dedica interpretarii operei lui Nietzsche, pe care-l vede drept „ultimul metafizician“. Lucrarea sa cea mai importanta este Sein und Zeit / Fiinta si timp, din care publica in 1927 doar o treime din planul initial, fara a o incheia vreodata. Alte texte majore: Ce este metafizica? (1929), Despre esenta adevarului (1930), Scrisoare despre „umanism“ (1947), Introducere in metafizica (1953), Despre miza gandirii (1969).