Descheiat la vise - Radu Bata

 

Desi, dupa cum foarte bine scria Mircea Cartarescu in prefata, volumul se prezinta ca un bric-à-brac, asta nu inseamna neaparat ceva rau. Din contra, as zice, e o galagioasa adunare de versuri, ce reuseste totusi sa nu fie deloc suparatoare. E mai degraba vesela, inconstanta, ca o lume mica ce vireaza uneori dureros spre tragic. Am mai scris asta si despre primul volum, Cod galben cu pestisori rosii: Radu Bata pare sa exceleze in domeniul mereu schimbator si deloc usor al tragi-comicului. Dupa versuri ca: „tu esti floarea mea din vis/ cu petale in abis// nourasul cel viteaz/ ce ma duce in extaz// eu sunt doar calutul breaz/ ce se crede un cais” (autoportret cu tine in oglinda) sau „amorul e un lucru foarte mare/care se declina/la infinit/ si se conjuga/ la ispitit” (dragostea e o dambla/ care da in dumneata), dai peste o marturisire plina de emotie despre exilul voit: „mi-am parasit tara/ ca un suflet/ care-si paraseste/ corpul/ si rataceste in eter/ sperand/ sa mai poata locui/ in altul//eu/ de ratacit/am ratacit/ prin campiile elizeene/ dar/ n-am mai gasit/un corp/ de trait” (daca nu ar fi/ nu s-ar povesti).