De vita romaneasca - Mihai Nicolae

Mai acum vreo doua, trei luni am avut o discutie cu amicul V. Imi zice: – Ti-am citit un articol pe net. Intreb: – Care? Raspunde: – Ceva cu vinuri. Este interesant, dar inutil. Pe cine mai intereseaza zghihara, francusa, vitele tale disparute… – Nu sunt pierdute, sunt doar uitate, din nefericire, si totusi aceste soiuri reprezinta zestrea viticola a acestori meleaguri. – Hai, fugi de-aici… omu’ vrea sa bea, nu da doi bani pe rest… – Nu cred asta, in afara de betivii patentati, oamenii pretuiesc soiurile pamantului; mai ales ca si zghihara si francusa si feteasca, mai toate vitele romanesti, autohtone, au mult de oferit.
Mi-o taie scurt: – Vrei sa spui ca se compara cu vinurile italienesti din Toscana? – Da. Asta vreau sa spun; in plus atentia pe care le-o putem arata ar face planeta vinului mai diversa si mai imbietoare. Biodiversitatea, in general, ca si etnodiversitatea, de altfel, ne restituie, plenar lumea… – O fi, dar oricum te irosesti degeaba cu subiecte de bodega, cand ai putea scrie ceva serios… (Amicul V. avea in glas un repros apasator, starnindu-mi vag un sentiment de jena c-am ajuns sa ma ocup de chestiuni frivole, in timp ce “exegeza” mea la “fenomenologia spiritului” tot asteapta…) Pe atunci nu stiam textul lui Alexandru Oswald Teodoreanu caci, negresit, i-as fi raspuns cu un citat de-al sau: “As da prioritate vitelor indigene care si-au trecut de mult probele si care au fost pe nedrept izgonite de la ele de-acasa”.