De te voi uita, Ierusalime... sau Ortodoxia traita in Occident - Mitropolitul Serafim Joanta

 

Fragment din carte:
"Titlul acestei carti mi-a fost inspirat de Psalmul 136, in care Psalmistul, pe malul raului Eufrat, canta din harfa durerea si nostalgia poporului sau ajuns in robia babiloniana (607-538 i. Hr.): „De te voi uita, Ierusalime, uitata sa fie dreapta mea! Sa se lipeasca limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune inainte Ierusalimul, ca inceput al bucuriei mele” (versetele 5-6).
Vechiul Testament descrie istoria poporului ales, care este exemplara in multe privinte, pentru toate popoarele.
Aceasta istorie incepe cu patriarhul Avraam, chemat de Dumnezeu din Mesopotamia in Canaan, tara Fagaduintei, ca sa dea na[tere unui popor nou, purtator al credintei intr-un singur Dumnezeu, deosebit de celelalte popoare, toate politeiste. Iacov, nepotul sau care avea 13 copii, in vremea unei secete prelungite, emigreaza cu toata familia (75 de suflete) in Egipt, unde fiul sau Iosif, vandut de fratii sai, a ajuns, datorita curatiei vietii si intelepciunii sale, guvernator al tarii, al doilea dupa Faraon, regele Egiptului. Daca in timpul vietii lui Iosif evreii erau tinuti in mare cinste de Faraon, urmasii acestuia au inceput sa-i persecute, punandu-i la muncile cele mai grele, de teama de a nu se intari si stapani Egiptul. Caci, intr-adevar, evreii se inmulteau mai mult decat egiptenii, devenind un popor foarte numeros. Din robia egipteana, care a durat 430 de ani, Dumnezeu i-a scos pe evrei prin Moise, care crescuse de copil in casa lui Faraon, dar pe care a parasit-o, alegand mai bine „sa patimeasca cu poporul sau, decat sa se bucure de dulceata cea trecatoare a pacatului” (Evrei 11, 25)."