De luni pana luni - Mircea Ionescu

MIRCEA IONESCU (n. – 1939) este medic primar chirurg. A jucat baschet la U Cluj fiind o lunga perioada capitanul echipei. Este doctor in stiinte medicale si membru de onoare al Societatii Romane de Chirurgie Laparoscopica. Din 1988 este stabilit in Suedia si a lucrat la Spitalul Universitar din Örebro si la Spitalul din Karlskoga, orasul lui Alfred Nobel. A publicat „Doua lumi x 2” in care prima parte este un roman - cronica de familie care include doua lumi, cele de dupa I ul si al II lea Razboi Mondial, iar a doua este un jurnal in care sunt comparate alte doua lumi: cea pe care a parasit-o si cea din tara de adoptie (2011). Au urmat „Hidra” (2013), „Cameleonul” (2014) si „Darul otravit” (2015) – o trilogie a vesnicei tranzitii in care urmareste cateva destine, ideea fiind existenta unei organizatii secrete formate din fosti securisti, care conduce tara din umbra. Romanul de fata ne fascineaza atat prin noi dezvaluiri, cat si prin darul de povestitor al scriitorului.

De luni pana luni de Mircea Ionescu este un roman de introspectie psihologica, in care se impletesc relatari din contemporaneitate cu evenimente din trecut, acestea din urma fiind zugravite intr-un jurnal descoperit de povestitor. 
Scriitorul stapaneste perfect arta de a creiona personaje veridice, caractere diferite, foarte bine individualizate si de a le conduce pe carari narative dintre cele mai subtile si contorsionate pentru ca noi, cititorii, sa patrundem nu numai in lumea lor, ci si in mintea si sufletul lor. 
Iata un scurt fragment semnificativ din aceasta captivanta carte:

Este un joc de v-ati ascunselea. Eu stiu. Ea, normal, stie. Dar nu stie ca eu stiu. Eu nu stiu daca ea stie ca eu stiu. Nu ma pot impiedica uneori sa-mi pun capul in poala ei atunci cand sta culcata si citeste. Simt o minima rezistenta, poate este doar o inchipuire. In orice caz ma accepta. Inchid ochii si vreau sa cred ca totul este ca inainte. Ca inainte cand? Nu pot localiza in timp. E mult de atunci. Cum am spus mai sus: vrem sa credem ca dragostea noastra este impartasita in ciuda dovezilor evidente care pledeaza pentru contrariu. Casnicia este un anacronism, monogamia este absurda atat stiintific cat si la prima vedere chiar si pentru ultimul idiot dintre noi. Relatiile in doi nu functioneaza, cei implicati se insala reciproc, se ranesc iremediabil, sunt nefericiti iar jumatate din casatorii ajung la divort. Ce cale sa iau? Ma hotarasc pana una alta sa tac. Voi vedea. Trebuie sa ies putin din personajul cu care m-am confruntat intotdeauna, de om al primului impuls. Atunci cand m-am lasat condus de el am comis marile mele greseli. Cand gandesc de doua ori sunt briliant. Daca mai revin inca odata asupra acelui plan, il fac sa para genial.
Sensul vietii nu poate fi altul decat acela ca trebuie sa o traiesti, dar in acelasi moment in care gandesti acest lucru incepe greul. Pentru ca ce inseamna sa o traiesti? Ce presupune asta? Ce este dragostea, pentru cei mai multi elementul ei primordial, altceva decat un diagnostic intr-o apa tulbure, murdara, care incearca sa ascunda degenerarea umana, omoruri si sinucideri, brutalitati, cruzimi, molestari, parasirea partenerului si a copiilor pentru trairi noi si impetuoase, tot felul de capricii ale destinului care rup monotonia si rutinele zilnice si ne fac – pentru cat timp? – sa ne simtim vii.