De la ora 25 la ora eterna - C. Virgil Gheorghiu

PRP: 29,00 lei (-15%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 24,65 lei
Diferență: 4,35 lei
Disponibilitate: în stoc
Livrare estimată: Luni, 10 Mar. 2025
Autor: C. Virgil Gheorghiu
ISBN: 9786069436486
Editura: Sens
Anul publicării: 2018
Pagini: 148
Format: 13,5 x 20,5 cm
Categoria: Memorialistica
DESCRIERE
Autorul reuseste sa aduca in fata ochilor sufletului nostru “icoana” tatalui sau, un preot simplu de tara, care s-a dedicat total misiunii sale duhovnicesti, fara sa se fereasca de nimic din ceea ce i-ar fi cerut aceasta. Citind acest roman, reusim sa ne ridicam si noi putin deasupra pamantului si sa intrezarim o bucatica de Cer.
Traducere din limba franceza de Mariana Buruiana
Ligia Holuta - Revista Arca
O carte venita din Cer... Despre o asemenea carte e aproape imposibil sa scrii. Nu poti decat sa le spui oamenilor: Cititi-o! Totusi, voi incerca sa-mi exprim cumva recunostinta si bucuria de a fi primit acest dar... din Cer.
O carte venita din Cer... Despre o asemenea carte e aproape imposibil sa scrii. Nu poti decat sa le spui oamenilor: Cititi-o! Totusi, voi incerca sa-mi exprim cumva recunostinta si bucuria de a fi primit acest dar... din Cer.
Fragment din De la ora 25 la ora eterna:
Prin ce se deosebea tatal meu de ceilalti oameni, astfel incat sa indraznesc sa afi rm ca era o icoana? Prin nimic. „Crestinii nu se disting de ceilalti oameni nici prin teritoriu, nici prin limba, nici printr-un gen special de viata. Caci nu exista orase care sa le fi e rezervate anume, nici limba pe care sa o vorbeasca numai ei... Ei traiesc in orase civilizate sau barbare, precum soarta i-a decis fiecaruia; si, chiar daca urmeaza obiceiurile tarii in care se afla, fi e prin imbracaminte, fi e prin felul de a se hrani, fi e in alte privinte, ei duc un gen de viata admirabil, care apare in fata ochilor tuturor drept un miracol. Ei locuiesc, fi ecare in patria sa, ca niste straini. Ei participa la toate ca cetateni, si indura toate ca si cand nu ar fi din tara. Orice pamant strain este patria lor, si orice patrie le este straina... Ei sunt in trup de carne, dar nu traiesc dupa trupul de carne. Ei locuiesc pe Pamant, dar cetatea lor este in Cer... Ei traiesc in lume, dar nu sunt din lume.” Tatal meu era crestin. Asadar, nu apartinea decat temporar Pamantului. Tatal meu era preot. Preot de tara. El era preot intr-un sat de doua sute de sufl ete. Aceste sufl ete traiau in case mici din lemn, raspandite de-a lungul unui defi leu, intr-o zona arida de munte, pe o distanta de mai bine de treizeci de kilometri. Parohia (paroikia) tatalui meu se gasea, geografi c vorbind, in marea periferie a Europei, spre rasarit, in Moldova, pe versantul oriental al Carpatilor. E un peisaj pe care nu am incetat niciodata sa il descriu in toate romanele mele. Oamenii care traiau odinioara in aceasta regiune a Petrodavei – stramosii mei – se numeau ei insisi: „Nemuritorii”6. Isi spuneau ei insisi Poporul Nemuritorilor, pentru ca – desi au trait cu mult timp inainte de Iisus Christos – erau convinsi ca nu ar muri niciodata. Pentru ei moartea fi zica era ca o mutare care ii purta de aici, de pe Pamant, in patria lor veritabila, sus, in Cer. Ei asteptau moartea cu nerabdare. Caci ei, stramosii mei nemuritori din Petrodava, aveau un dispret suveran pentru viata terestra si pentru lucrurile materiale, in principal, fi indca acestea sunt lucruri lipsite de valoare, de scurta durata, efemere si perisabile. Venerabilii mei stramosi nemuritori, pe care grecii si alte popoare apartinand acestui timp indepartat ii numeau daci si geti, nu erau deloc legati de lucrurile pamantesti, nu mai mult decat turistii care nu se atasaza de pamantul tarii pe care il calca azi cu sandalele lor, fiindca stiu ca a doua zi sunt in alt loc. Nemuritorii au luptat trei sute de ani impotriva invadatorului roman. Dupa anul 100 dupa Iisus Christos, Nemuritorii au fost invinsi si ocupati de legiunile imperiale ale Romei. Tara Nemuritorilor a fost ultima cucerire romana pe acest Pamant.
Tatal meu nu poseda nici pamant, nici livada, nici animale, nici casa. Nimic. El primea din cand in cand, de la stat, un salariu de foamete. Caci preotii erau functionari ai statului, ca si dascalii scolii. Dar statul era un fel de proprietate privata a oligarhilor, a satrapilor fanarioti. Statul platea salariul preotilor si dascalilor scolii cand gasea cu cale si daca gasea cu cale. Nu era un salariu fix, ci un salariu platit cu intermitenta. De obicei treceau cinci, sase, paisprezece, douazeci de luni, fara sa primeasca salariu. Douazeci si patru de ore din douazeci si patru, zi si noapte, si pe orice vreme, tatal meu alerga, inalt, zvelt, slab, in sutana lui care acum – nu mai era neagra, ci de culoarea fierului ruginit, din cauza vantului si a soarelui... El alerga in sutana care flutura, asa cum flutura panza unui drapel negru sau aripile arhanghelilor, in jurul corpului sau fara carne si fara materie. Tatal meu alerga pe jos tot timpul. El avea niste cizme mari, ferecate in cuie mari, ca incaltamintea alpinistilor, si blacheuri ca potcoavele cailor. Cand ajungea pe teritoriul sacru, el isi scotea cizmele mari. Ca sa nu le uzeze inutil. Si mergea in picioarele goale. In sutana, dar in picioarele goale. Oh, stiu ca era din cauzasaraciei! Dar acest preot proletar, care mergea in sutana si in picioarele goale pe teritoriul ceresc al bisericii, si care era tatal meu, era in acelasi timp foarte asemanator ingerilor. Caci ingerii, heruvimii si serafi mii merg si ei in picioarele goale. Tatal meu era foarte asemanator, din cauza detasarii sale, din cauza teribilei sale saracii, episcopului sau, Iisus Christos, care mergea si el in picioarele goale. In sutana si descult, preotul proletar le era foarte asemanator si preotilor din Vechiul Testament, care nu intrau niciodata in sanctuar decat in picioarele goale, si care nu ofi ciau niciodata incaltati. Asa cum au scris pe urma rabinii, exista o boala a viscerelor, proprie clasei sacerdotale, tocmai din cauza faptului ca preotii mergeau cu picioarele goale. Astfel, suferind saracia cea mai totala, tatal meu era din ce in ce mai putin asemanator preotilor de pe Pamant si din ce in ce mai asemanator ingerilor. Incaltarile si picioarele jucau un rol foarte important in viata tatalui meu. Caci el avea de parcurs zilnic un teritoriu de mai bine de treizeci de kilometri, unde erau raspandite casele fi ilor si fi icelor sale. El se batea zi si noapte, in lupta corp la corp, cu furtunile de zapada, cu rafalele de ploie si de vant, cu torentele, cu puhoaiele, cu stancile...
Categorii librarie online
-Edituri /Promotii
-Cărţi noi
-- 110,00 lei
- 43,12 leiPRP: 49,00 lei (-12%)
- 26,87 leiPRP: 34,90 lei (-23,01%)
Promoţii
-- 43,12 leiPRP: 49,00 lei (-12%)
- 26,87 leiPRP: 34,90 lei (-23,01%)
- 23,80 leiPRP: 35,00 lei (-32%)
RECENZII