De garda, vara - Dora Petrila

... vara se lasa grea, torida peste spital. Dana privi cateva secunde soarele instalat implacabil pe cerul senin ca lacrima, apoi intra in cladirea spitalului. Era imbracata in uniforma ei impecabil apretata, iar in picioare purta niste sandale albe cu toc micut, de fapt cateva barete de piele foarte sic, asortate cu uniforma.
 
Adora sa fie bine imbracata, avand chiar un simt aparte pentru designul vestimentar. Se indrepta glont spre blocul operator. Pe tabelul care afisa operatiile zilei de marti, 11 iunie, 1968, citi la rubrica ce mentiona numarul total de operatii: saisprezece, dintre care opt de chirurgie generala, sapte de chirurgie vasculara si una pe cord deschis.
 
Era perioada cand cele doua chirurgii mari lucrau impreuna, in aceeasi clinica si acelasi bloc operator, nefiind separate in clinici distincte cum avea sa se intample peste ani. isi cauta numele la rubrica „Anestezie" si il gasi usor, imediat sub cel al conf. dr. G. Litarczek.
 
Era, asadar, repartizata ca ajutor al conferentiarului la... Se uita si nu-i venea a crede. Mai citi o data numele pacientului: Toader Gh., varsta: 56 de ani, Salonul: Terapia Intensiva Septica, Diagnostic-?, Operator: profesor D. Setlacec.
 
Nu intelegea nimic, Asta era bolnavul... Asa-l chema: Toader! Ii retinuse perfect numele. Avea 56 de ani, era internat la Terapia Intensiva Septica... Putea sa spuna chiar si mai multe despre el, doar ea il adusese in clinica. Era din Piatra-Neamt, unde i se facuse o Iaparotomie si unde i se pusese diagnosticul de cancer hepatic. Diagnosticul fusese dat ca sigur de chirurgii de acolo, care vazusera si palpasera leziunea intraope-rator...
 
Era adevarat, chirurgii din Piatra, din motive care ei ii scapau, nu aveau niciun diagnostic anatomo-patologic microscopic, fapt de neinteles. Deteriorarea postoperatorie teribila a pacientului pleda insa o data in plus pentru diagnosticul de cancer la ficat pus de spitalul din Piatra.
 
Cu un diagnostic pus doar intraoperator, pacientul a fost trimis acasa, sa moara langa ai lui, de ce sa stea in spital? intamplarea face ca unul din fiii acestui bolnav sa-l cunoasca pe Ticut, fratele Danei din Piatra, care o suna si-i povesti necazul cu omul muribund.
 
Empatia Danei atinse cote aproape iresponsabile cand ii spuse fratelui ei sa vorbeasca cu familia celui cu cancer si sa-l aduca la ea, la spital, in Bucuresti...