Darul Ioanei - Stelian Turlea

Daniel Cristea Enache: Pe structura tare, incasabila a acestui erou care vede, ca si predecesorii lui camilpetrescieni, idei, creste Darul Ioanei: un roman solid si original, epic la modul polifonic si cu adancimi psihologice ce asteapta sa fie explorate.

Alex. Stefanescu: Complicata poveste de dragoste a celor doi, pitorescul personajelor secundare (cele mai multe – din lumea presei) aduse succesiv in prim-plan, subtilitatea analizelor psihologice, autenticitatea situatiilor descrise – totul face ca romanul sa se citeasca integral, cu interes, si nu pe sarite, dintr-o curiozitate capricioasa, asa cum se citesc romanele multor autori de azi. Stelian Turlea este, prin formatie si sensibilitate, un autor din vremea noastra, care scrie insa atragator, ca autorii de altadata.

Radu Cosasu: Turlea (...) cunoaste „nelinistea iradiata de siretlicurile vietii“ si detecteaza acea sumbra perversitate a tiraniei, cand „indiferenta putea fi foarte bine numita multumire sufleteasca“. Nu avem azi prea multi romancieri de o asemenea competenta.

Constantin Stan: Romanul lui Stelian Turlea vine sa infirme previziunile pesimiste ale unor critici in privinta aparitiei unor opere esentiale despre perioada comunista. Darul Ioanei este masiv, modern si un regal al cuvantului.

Dan C. Mihailescu: O surpriza de proportii din partea acestui autor (...) Construit in regimul performantei si violent atipic intr-un prezent narativ dominat de minimalism si autobiografismul pitoresc. „Darul Ioanei“ este, as zice, ostentativ mai ofertant decat, sa zicem, „Martorul“ sau „Iubire in decembrie ’89“. Spre datoria criticii literare.

Irina Petras: Mai multele planuri de vieti povestite se intretaie sub semnul fictiunii mai puternice ca realitatea, caci povestea poate face abstractie de adevar si il poate inlocui, in cele din urma. Nu intamplarile sunt esentiale, ci asteptarea lor provocata prin verbalizari tot mai stufoase.

Dan-Liviu Boeriu: Stilistic vorbind, romanul e absolut remarcabil. Ma gandeam ca as putea sa spun ca e calinescian ca structura si camilpetrescian din punctul de vedere al constructiei personajelor. Si cred ca n-as gresi prea mult. Nu mi-as fi putut inchipui ca mai exista azi autori romani care sa fie atat de preocupati (aproape flaubertian) de tonul si muzicalitatea frazelor unei carti incat s-o rescrie de nenumarate ori si s-o dea spre publicare abia cand i se pare ca romanul nu are nicio fisura.

RECENZII