„Gandul acestei carti este vechi de cateva decenii. Mai exact din anii cand coordonam, impreuna cu Mircea Zaciu si Marian Papahagi, Dictionarul scriitorilor romani. Dadeam importanta atator fapte de biografie, mediocre sau nu, citam, in bibliografie, atatea titluri, obscure sau nu, uitand ca, vorba lui P. Tutea, singura care ne face esentiali este moartea. Unii scriitori au cunoscut dostoievskiana amplificare a constiintei prin boala, insomnia chinului si religiozitatea spaimei (alienatie mintala, tuberculoza, epilepsie, boli cronice, drame identitare, tulburari psihice, congestii cerebrale, accidente vasculare, infirmitati, paralizie, depresii acute si stupefiante). Pentru altii, finalul de viata a venit ca surpriza a unor adversitati istorice: au fost arestati, asasinati, otraviti, s-au sinucis, au cazut pe front, au pierit in lagare, inchisori, exil si campuri de exterminare. Or, in lucrarile de lexicografie literara tocmai aceste experiente extreme ale autorilor erau, uneori, simplu enuntate, alteori, eludate cu desavarsire. A trebuit atunci sa le gandesc intr-o formula care sa ofere operei deschiderea pe care n-o mai putea oferi puterea stinsa a cuvintelor.
N-am avut, prin urmare, in vedere, fenomenul fizic al mortii imediate, ci momentele din biografia scriitorului (o intamplare, un episod, o disperare, o drama) in masura sa-l indrepte spre ceea ce Mark Twain numea eternitatea care ne face pe toti egali.”
Aurel Sasu