Crema de galbenele ai curcubeul. Povestiri maramuresene - Marian Ilea

Citind povestirile lui Marian Ilea nu poti sa nu te duci cu gandul la relatarile unor Elisabeta Rizea sau Anita Nandris-Cudla. Nu poti sa nu iti amintesti de volume ca Povestirile mameibatrine de Radu Tuculescu. Cat despre fantasticul lui Marian Ilea, este unul inrudit, as spune, cu cel din povestirile lui Carson McCullers (si aici ma refer in special la Balada tristei cafenele), asta ca sa depasesc granitele literaturii romane. Marian Ilea este un autor complex, un cronicar nu numai al unor vremuri trecute, ci si al prezentului, preocupat de impactul noului asupra unei lumi bine ancorate in traditii vechi, puternice. Se poate spune ca prin spiritul lor mitteleuropean, povestirile lui Marian Ilea aduc un cu totul alt aer in literatura romana contemporana. (Raul Popescu)
* * *

Rasucind fir si facand fuior

Vara si toamna, in fiecare sambata, ajungea la Ieud, pe tapsanul din fata primariei, aprozarul ambulant. Ieudenii cumparau rosii, ardei, castraveti, gogosari, ceapa si cartofi. Asa era pe vremuri. De saisprezece luni s‑a deschis langa primarie un miniPENNY Market.
Pe o laita langa poarta de lemn din fata gospodariei Mariei Ilea a Haitului, doua babe cu lecrece, cu fuste largi, cu pantaloni de trening din bumbac pe sub fuste, invinetite de frig, mancau doua sandviciuri de post cumparate de la miniPENNY Market. Foloseau mainile stangi. Cu mainile drepte rasuceau fir, faceau fuior, povesteau. Frig cu umezeala.
Si acum cincizeci de ani faceau acelasi lucru in luna decembrie fara sa aiba pe sub fustele largi pantaloni de trening. Rasuceau fir, faceau fuior, povesteau.
„Ii trecut jumate de veac, babo, de cand stam pa laita, rasucim fir, facem fuior si cergi. Atuncea sa merita, amu’ nu sa mai merita. Nu trebe la nimenea”, zice baba Marie Ilea a Haitului.
Dupa taica‑sau ii „a Haitului”. Acela i‑a lasat porecla.
„Daca inca n‑ai un nume, hai in Ieud ca ti‑or pune”, zice baba Marie Ilea a Haitului, suparata.
„Amu’ nu si nu, ai dreptate, Marie. Amu’ dai cerga cu o suta de lei, da’ nici asè nu ti‑o iè nimenea”, spune baba Ileana a lui Iusco.
Valer Ilea ridica sacii plini cu grau ori cu malai. Ii aseza in remorca tractorului. Sta la umbra unei batoze pe un camp, sub un deal. Era cald si cauta umbra. Pana o data... cand s‑a opintit intr‑un sac, simtind cum ii coboara coaiele in gatii. Cu ele coborate a ramas. Asa s‑a hait si de acolo i‑a ramas porecla. Hait a pierit, ducandu‑se in groapa lui din cimitir. Marie Ilea a mostenit porecla.
„Amu’ masina care te duce la targ in Bistrita ori in Cluj are biletu’ o suta triizaci de lei. Daca vinzi numa’ o cerga, pui din jab ca sa te plimbi. Nu sa merita, Ileana”, zice baba Marie Ilea a Haitului.
„S‑o gatat. Nu le mai trebe. O fo’ si bine, ce mai vremuri bune o fo’, da’ ce folos, ca s‑o dus, si inapoi nu mai zin”, spune baba Ileana a lui Iusco.

RECENZII