Constantin Voda Brancoveanu: viata, domnia, epoca - Stefan Ionescu

„Pe buna dreptate, putem afirma ca puternica personalitate a Sfantului Constantin Brancoveanu, domnitorul Tarii Romanesti (1688-J. 714), domina istoria politica, sociala si culturala a romanilor de la sfarsitul secolului al XVII-lea si primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Bun diplomat in raporturile cu marile puteri vecine, care nu odata au amenintat securitatea si integritatea statului pe care l-a condus, Constantin Brancoveanu a reusit sa ofere Tarii Romanesti o stabilitate neasteptata. Atent si intelept chivernisitor al celor materiale, a intarit stabilitatea geopolitica a tarii, atat de fragila, intr-o epoca de puternice prefaceri si convulsii la nivel extern. Totodata, a deschis tara influentelor culturale ale Occidentului care, alaturate celor greco-orientale si aplicate substratului autohton, au generat o sinteza culturala si artistica remarcabila. in Epoca Brancoveneasca, sub toate aspectele ei, cultura cunoaste o dezvoltare fara precedent, iar realizarile artistice, fie ca avem in vedere arhitectura, sculptura, arta metalelor, pictura religioasa, broderia, gravura, tiparul etc., sunt rezultatul politicii interne foarte coerente si constiente a domnitorului in ceea ce priveste importanta Scolii ca institutie de invatamant si formare de elite intelectuale. Fiecare dintre aceste aspecte surprind imagini particulare, care asamblate intr-un tablou general compun portretul unui geniu incontestabil.
Dar, nu ne putem opri doar la acestea!

Dimensiunea religioasa a personalitatii marelui voievod acopera si copleseste toate celelalte aspecte ale vietii sale lumesti. Fara indoiala, Constantin Brancoveanu este unul dintre cele mai evidente exemple ale manifestarii Proniei Divine in istorie.
Cand seimenii rasculati l-au ucis pe tatal sau, Papa Brancoveanu, chiar in poarta bunicului sau, postelnicul Preda Brancoveanu, Dumnezeu a dat „gand bun” uneia dintre slujitoarele casei care, ascunzandu-l pe pruncul de numai un an, Constantin, a predat un alt copii ca fiind cel mai tanar vlastar al familiei Brancovenilor. Mania rasculatilor, care doreau sa starpeasca urmasii acestei familii, s-a napustit asupra acelui copil nevinovat si, probabil, jertfa aceasta l-a determinat pe viitorul domnitor sa priveasca cu alti ochi menirea lui in viata pamanteasca.
Astfel, dupa o perioada de asidua pregatire intelectuala in tinerete, Dumnezeu, Care-1 protejase prin mana slujnicii, l-a chemat sa urce pas cu pas treptele slujirilor administrative ale tarii, pana cand, pe negandite, a fost proclamat Domn al Tarii Romanesti. Recunoscator alegerii divine, el marcheaza inceputul domniei prin punerea in circulatie, pe cheltuiala proprie, a Bibliei de la Bucuresti (1688), cel mai mare monument de limba romana de pana atunci.
Inalta demnitate politica la care a ajuns nu l-a indepartat de slujirea si marturisirea lui Dumnezeu prin fapte, ci i-a facut mai pregnanta constiinta lucrarii Proniei Divine in chemarea lui spre aceasta slujire. Este impropriu sa spunem ca a sprijinit arta tiparului, pentru ca afirmatia are caracter foarte limitativ. In realitate, privite din perspectiva duhovniceasca, tipografiile domnesti si eparhiale din tara, sau cele donate in Tiflisul georgian sau Alepul sirian, prin cartile teologice si de cult, publicate in romana, greaca, georgiana sau araba, de multe ori pe cheltuiala aceluiasi Costandin Basarab Brancoveanu Voievod, au luminat mintile si au ajutat in rugaciune, nu doar pe crestinii din tara sa, ci si pe cei din intregul Orient ortodox. La fel, putem supune analizei si celelalte elemente constitutive ale Epocii Brancovenesti. Daca palatele de la Mogosoaia sau Potlogi ne argumenteaza faptul ca domnitorul a sustinut arhitectura, in realitate, aceasta stiinta a fost desavarsita prin sfintirea ei prin rugaciune, in ansamblurile manastiresti de la Hurezi, Polovragi, Arnota, Mamu, Sambata, Sinaia etc. La randul lor broderia, orfevreria, sculptura si pictura erau chemate sa impodobeasca in special locasurile de rugaciune si mai putin persoanele sau casele particulare, iar analiza poate continua…

Observand personalitatea domnitorului Constantin Brancoveanu din aceasta perspectiva, ajungem la o concluzie foarte relevanta: Printul aurului pamantesc, asa cum era supranumit in epoca, ii supune lui Dumnezeu bogatia materiala, transformand-o in locasuri de rugaciune, decoratii sau obiecte care impodobesc si implinesc aceste spatii. Cu siguranta, vorbim aici despre unul dintre cei mai mari ctitori ai Ortodoxiei pe care l-a dat neamul romanesc, dar „mecenatul” sau nu trebuie privit neaparat din perspectiva zidurilor ridicate, cat, mai ales, din cea a sufletelor zidite duhovniceste in si cu daniile si ctitoriile sale.
Pronia Divina este si mai evidenta in mostenirea pe care voievodul Constantin Brancoveanu a lasat-o neamului care l-a zamislit si Ortodoxiei pe care a sprijinit-o. Mazilit, deposedat de averea trecatoare, incarcerat, schingiuit si, intr-un final, executat, el a dobandit cununa cea nevestejita a muceniciei. Printul aurului pamantesc s-a lepadat de cele lumesti pentru a imbraca haina de lumina a Aurului Ceresc, sau aura sfintilor, alaturi de fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache Vacarescu, in ziua Adormirii Maicii Domnului in anul 1714. Foarte adesea se afirma ca ziua de 15 august a acelui an a fost una fatidica in care s-a consumat intreaga drama a familiei Brancovenilor, dar enuntul este mai mult decat relativ. Chiar daca, prin executarea lor in aceasta sfanta zi pentru crestini, intentia initiala a calailor a fost aceea de a-si arata dispretul si a umbri importanta sarbatorii, chiar daca in inimile apropiatilor era jale, plangand despartirea vremelnica, Pronia Divina a transfigurat ziua de 15 august a anului 1714 in zi de bucurie duhovniceasca: in bisericile ctitorite de el clerici si popor inaltau rugaciuni pentru binefacatorul lor, iar in ceruri ingerii pregateau vesmintele nestricacioase ale sfinteniei, trecandu-i numele in Cartea Vietii Vesnice. Cel care toata viata marturisise prin fapta buna a fost chemat si la marturia sangelui… Si a facut-o pe deplin, preferand sa moara si sa ramana in constiinta neamului sau ca „Domn Crestin”, decat sa traiasca „turcit”. Prin aceasta, Martirul Constantin Brancoveanu devine un exemplu nemuritor de statornicie a marturisirii credintei in Hristos prin fapta. Nu I-a inchinat lui Dumnezeu doar simple lacasuri de cult, asa cum, zugravit in tablourile votive ale bisericilor ctitorite de el, pare la prima vedere unui ochi mai putin avizat, ci a randuit sufletelor credinciosilor, contemporani si urmasi, loc de rugaciune. loc de inchinare, loc de intoarcere duhovniceasca la Parintele Ceresc.
De aceea, prin reeditarea lucrarii de fata, referitoare la domnitorul Constantin Voda Brancoveanu, cititorul este chemat, inca odata, sa-i cunoasca Viata, sa-i pretuiasca Domnia, sa evalueze Epoca, pentru ca sa poata intelege corect dimensiunea duhovniceasca pe care o lasa posteritatii Sfantul Voievod Martir Constantin Brancoveanu.

Nadajduind ca volumul prezent va contribui la imbogatirea cunostintelor noastre in ceea ce priveste amploarea personalitatii Sfantului Voievod Constantin Brancoveanu, ne rugam Bunului Dumnezeu sa binecuvanteze pe autori si sa ajute pe cititori sa se imbogateasca cu intelegerea duhovniceasca a exemplului faptelor lui”. (Cuvant inainte al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel)