Condamnat la tacere - Dumitru Prichici

Prezenta lucrare arata cum s-a declansat coruptia la nivel inalt in Romania imediat dupa Revolutie (sau a o deturnare a acesteia) si prezinta caile de redresare a situatiei.

Depolitizarea structurilor informativ-operative din Romania dupa revolta din decembrie 1989, ar fi creat o forta deosebit de puternica pentru stabilirea unor conditii optime si instaurarea democratiei si a mecanismelor economiei de piata capitalista moderna in Romania, dar s-a dorit doar BANII, protectia activistilor PCR si arhivele secrete, ca instrument pentru manipularea intregii societati romanesti. 
Ca ofiter tehnic-operativ, nationalist ca si majoritatea colegilor mei, angajat in DSS dupa retragerea consilierilor rusi dupa 1960, am acceptat sa fiu in slujba statului, in speranta realizarii deschiderii spre lumea libera. 
Arhivele secrete despre viata si munca noastra, a romanilor, despre lupta antiimperialista, au luat fiinta la ordinul conducatorilor PCR, fiind date in CUSTODIA SECURITATII pentru a nu fi acuzati candva: ei, Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceausescu si dupa 1989 ascunse de Ion Iliescu pentru 40 de ani. 
Nu am scris aceste randuri pentru a ma disculpa, nici pentru a-mi etala maiestria de povestitor, ci am dorit sa va aduc la cunostinta ca noi, tehnicii-operativi am fost condamnati dintotdeauna la tacere, chiar si cand am fi avut ceva de spus. 
Mi-am asumat acest mare risc in decembrie 1989 si risc si in prezent, cand sper ca aceste randuri si noile legi propuse sa vada lumina tiparului, sa satisfaca setea de adevar despre noi, cei condamnati la tacere, prin votarea in Parlamentul Romaniei. 
Raspund cu acest prilej celor care m-au acuzat de tradarea Partidului Comunist Roman, fata de care nu aveam nici juramant sau un angajament liber-consimtit, platind cu apostrofarea „securist” pretul cunoasterii secretului puterii dictatorilor. Celor care nu au avut incredere in sfatul meu, de a avea frica de Dumnezeu, cand doar se vor gandi sa minta, sa fure, sa atenteze la viata si bunurile semenilor lor, sa-si aminteasca de sfatul meu: „Cine nu are frica de Dumnezeu, sa-i fie frica de tehnica-operativa care nu iarta niciodata pe nimeni, pentru a nu regreta toata viata”.