Concursul de matematica Florica T. Campan clasele 5-8. Editia 20 - Ionel Nechifor

Prieteni si colegi de munca m-au rugat sa scriu cateva randuri la un inceput de carte. Cateodata rugamintile sunt imperative absolute; cu deosebire acum cand vad rostul si folosul acestei carti.
Asezat in fata foii goale am tot inteles si reinteles ca titlurile uzuale prefata, prezentare, cuvant de... nu sunt potrivite aici. Tot cercetand am dat prioritate unui latinesc captatio benevolentiae ce sper sa sune bine si in talmacire romaneasca.
Ca profesionist in ale matematicii imi recunosc predispozitia spre precizie; uneori calitate, pentru aceasta misiune – defect. Caci am citit randurile de prezentare ale Floricai: admirabile, precise, riguroase, fara omisiuni dar reci, impersonale, nesugestive. Am inteles atunci ca rostul acestor pagini este sa aduca o pata de culoare.
O cunoscusem pe Florica T. Campan ca elev: in unele duminici venea ea intr-un II. 4 plin de elevi simpatizanti ai matematicii sa suplimenteze atrageri spre regina stiintelor. Poate pe atunci (dar mai sigur cand ma calificasem student) am avut privilegiul de a fi invitat si acasa. Il cunoscusem si pe sotul ei, om de mari calitati sufletesti dar extrem de nonconformist. Ma cam simteam stingher intr-o casa inconjurata de rafturi gemand sub greutatea cartilor, gasind greu itinerarii printre stive de carti in atentie si nestiind daca se cuvine sa dau curs invitatiei de a fuma. Cred ca ceva usurare a survenit cand am observat ca sotul, Teodor, fumeaza acelasi soi de tigari „populare“: Marasesti.
Florica vorbea des, cu un entuziasm rareori intalnit de istoria matematicii. Cel putin pe atunci nu eram un admirator al acestor preocupari dar era greu sa nu te lasi prins de bucuria ei de a intelege devenirile de ganduri matematice. Cu incetul m-a lamurit ca trebuie sa stie viata, anturajul, dominantele matematicienilor. Frazele inventate in articolele precise capatau vibratie si inteles cand erau referite la persoane.
Imi amintesc de o conferinta a ei intr-un I. 1 plin de studenti matematicieni asupra disputei dintre Newton si Leibniz. Era profesor consultant, parca se mai garbovise, a ajuns la catedra cam incet si neindemanatec. Dar foarte repede a prins tot amfiteatrul. Ea era cand Newton, cand Leibniz, cand vreun distribuitor de paie pentru foc, cand profesoara care sarea la tabla sa ne lamureasca ce inteles dadea fiecare notiunilor in jurul carora s-a coagulat in vreme calculul diferential si integral. Simpatiza pe unul dintre combatanti dar, obiectiva, nu lasa sentimentele sa-i abureasca judecata. Acum dupa vreo 40 de ani pastrez secretul simpatiei ei.
Mai vreau sa zic ca profunda ei intelegere a gandurilor lui Emanoil Bacaloglu a impus atentiei mondiale forta constructiei sale matematice, fiind astfel de folos prestigiului matematicii romanesti.
Nu au avut copii. Vremuri grele, neajunsuri si nesanatati ii impiedicasera. Ii iubeau insa pe toti ceilalti. Florica a daruit la o sumedenie de copii (si unor adulti nesclerozati) ceea ce nu a prea dat nimeni: carti atractive si lamuritoare.
Dupa o vreme mi-a impus sa o vizitez cu cele trei fete ale mele, pe atunci eleve tot la Oltea Doamna (chiar daca denumirea oficiala se schimbase), unde fusese eleva si Florica. Dupa mai multe tergiversari, am ajuns odata inopinat la ea acasa. Desi neimpresionate de matematica, fetele au indragit-o de la inceput si am tot repetat vizite. Parca intr-o astfel de vizita a explicat fetelor (si mie) ca in primele scrieri matematice romanesti unghiurile obtuze erau numite proaste. Cam acesta era consensul in lumea larga. Frantujii, englejii si altii dau acelasi sens cuvantului obtuz cand se refera la oameni. Probabil ca lipsa de simpatie fata de aceste unghiuri exprimata in denumirile multor popoare este consonanta cu dificultatea de a le vedea functiile trigonometrice.
Cartea de fata pune marturie unei satisfactii ce i-o aduce posteritatea: concursul pentru elevi Florica T Campan. Stradaniile unor „ioni pozitivi”, intelegerea a multi, multi profesori ieseni, setea si simpatia elevilor au transformat un vis intr-o realitate.
Florica spunea ca istorie nu inseamna a privi in trecut ci a te da un pas inapoi spre a vedea cum se aliniaza viitorul. Sa zicem ca aceasta este si menirea concursului Florica T. Campan.