Codul fericirii - David Niky

PRP: 15,00 lei (-20%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 12,00 lei
Diferență: 3,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Niky David
ISBN: 9786065836679
Editura: ROVIMED
Anul publicării: 2016
Pagini: 112
Categoria: Spiritualitate
DESCRIERE
Codul fericirii - David Niky
Tot ce facem ne afecteaza, afecteaza pe cei din jurul nostru si chiar si mediul inconjurator. Aici sunt cuprinse toate gandurile, vorbele si faptele noastre.
Aceasta carte apare pentru a-i ajuta pe cei care vor sa-si schimbe viata in bine. Pentru cei care au nevoie de o schimbare si pentru cei care, pur si simplu, nu sunt fericiti, chiar daca au tot ce vor. E rodul experientei mele de viata. Am citit multa psihologie pentru a reusi sa devin mai pozitiva, mai toleranta si multumita pe deplin. Eram foarte exigenta cu mine insami si cu ceilalti si imi doream perfectiune, inclusiv la cei din jur. Insa eram mereu dezamagita. Cu timpul, am invatat sa ma schimb eu (in modul de a gandi) si sa nu astept schimbari de la ceilalti. Daca fiecare om ar face asa, lumea ar fi mult mai buna. Insa oamenii fac aceeasi greseala pe care o faceam eu: vor sa-i schimbe pe ceilalti. E greu sa intelegi ce trebuie sa schimbi la tine, dar, daca iti doresti cu adevarat si citesti multe carti de dezvoltare personala, intelegi. Si, odata ce intelegi, viata iti va parea mai usoara, mai frumoasa. Recomand oricui sa studieze psihologia, sa citeasca multe carti motivationale, sa treaca peste orice prejudecati, orgolii, pareri preconcepute si va vedea, va intelege ca totul are un rost, toate lucrurile din univers sunt interconectate si nimic nu e intamplator. Suntem rodul gandirii si imaginatiei noastre. Gandirea pozitiva aduce o viata pozitiva, iar gandirea negativa aduce doar probleme, are efecte negative.
Eu, personal, nu stiam toate aceste lucruri sau nu le credeam pana intr-o zi cand, in sala de asteptare, o doamna draguta m-a intrebat de ce sunt asa trista. Era inainte de sarbatorile de iarna si eram, ca de obicei in perioada aceea, cam depresiva. Mi-a spus ca nu am niciun motiv sa fiu trista deoarece sunt perfecta. Aceasta constatare m-a surprins, mai ales ca o mai auzisem si de la alte persoane, de cateva ori, in viata mea. Si am intrebat-o de ce crede acest lucru. Mi-a raspuns ca se vede pe fata mea. Si a adaugat ca fata unui om exprima foarte bine interiorul lui, frumusetea lui interioara. Apoi am intrat in amanunte. Ma simteam ca la psiholog. Doamna era comunicativa si se vedea ca stie ce spune. Am aflat mai tarziu ca lucreaza in educatie, la o gradinita particulara. Ma uimea atitudinea pozitiva, bunatatea si inteligenta ei. I-a sunat telefonul si a raspuns cu multa caldura, folosind cuvantul puiut, iar eu ma gandeam ca vorbeste cu un copil, probabil. Dar mi-a spus, dupa ce a inchis, ca sotului ei ii e dor de ea. Am fost si mai surprinsa, avand in vedere faptul ca doamna nu mai era tanara. Mi-a povestit ca e cu sotul ei de cand avea 17 ani si era evident, pentru mine, ca relatia lor a ramas frumoasa ca la inceput. Acest exemplu de cuplu fericit mi-a inseninat ziua, m-a bucurat, mi-a dat speranta si optimism. Doamna mi-a spus cate ceva si despre cei doi copii ai lor, o fata si un baiat, ambii bine si frumos educati, am dedus eu. I-am spus de ce sunt trista: pentru ca viata mea e aceeasi, mereu, ca nu se schimba nimic. Si atunci ea mi-a spus ceva ce mi-a ramas in minte: ca schimbarea incepe cu mine. Ca poate trebuie sa ma schimb eu.
Am plecat acasa si ma gandeam ca, intr-adevar, pana atunci, eu asteptasem sa se schimbe ceva din exterior, asteptam ca schimbarea sa vina de la ceilalti oameni. Acum, pentru prima data, ma gandeam ca poate trebuie sa ma schimb eu. Dar nu stiam cum, ce sa schimb.
Intr-o zi, fiind in vizita la vara-mea, am vazut o carte pe care o citea ea, am rasfoit-o putin si ceva mi-a atras atentia: scria in acea carte ca schimbarea vine din interior. Adica aceeasi idee spusa de doamna draguta. Am citit putin din carte, mi-a parut extrem de interesanta, i-am cerut-o acasa si am citit-o. Apoi am citit multe alte carti asemanatoare, carti de psihologie, motivationale, care m-au facut sa vad si sa inteleg altfel viata. Ceea ce mi-a placut in mod deosebit era ca stiinta se imbina cu religia, cu valorile morale consacrate. Mi-am schimbat perspectiva, am inteles ca totul porneste din interior, ca suntem ceea ce gandim. Daca esti prea exigent, poti deveni pesimist pentru ca in viata nimic nu e perfect. Am ramas exigenta, dar sunt mai optimista, nu mai gandesc negativ ca inainte. Am invatat ca trebuie sa vezi partea buna a lucrurilor. Metaforic, daca viata iti da o lamaie, sa-ti faci o limonada. Daca nu esti o fire optimista din nastere, trebuie sa incerci sa devii astfel, pana reusesti. Am invatat despre puterea gandului. Gandul este primul pas spre ceea ce se va intampla in viata ta. De aceea e bine sa gandesti pozitiv mereu. Sa alungi gandurile negative care ne vin automat in minte (gandurile automate) si sa le inlocuiesti cu ganduri pozitive. Mintea noastra incearca sa ne controleze, in loc sa o controlam noi pe ea. Gandurile se transforma in vorbe, vorbele in fapte, iar faptele formeaza caracterul.
Am citit si am citit, am inceput sa inteleg atat de multe lucruri utile si... sa ma schimb. Am devenit mai linistita, mai pozitiva, mai multumita. Viata iti da mereu provocari, probleme, dar depinde cum le primesti. Incerci sa le rezolvi, cauti solutii, sau te lamentezi, iti plangi de mila ori acuzi pe altii? Persoanele ignorante si negative, toxice trebuie evitate. Ele dau vina pe altii pentru greselile lor, se cearta mereu, barfesc, sunt egoiste, mint, urasc, se lauda, sfideaza, manipuleaza, santajeaza, sunt limitate, agresive, rele.
Cand acceptam schimbarea si ambiguitatea de a fi om, deschizandu-ne si acceptandu-ne conditia, aceasta inseamna iluminare sau trezire la adevarata noastra esenta. Omul este bun, in esenta, mai degraba decat rau, in esenta. Urmarim ce spunem si ce facem si ne convingem de bunavointa noastra fundamentala. Daca putem trece peste teama, disperare, rezistenta, descoperim bunavointa esentiala. Simtim compasiune si dispar temerile, anxietatea si nesiguranta. Ne bucuram de natura mintii umane fara prejudecati, echilibrata si senina. Aceasta stare de spirit se numeste iluminare. Iluminarea exista deja, trebuie doar s-o atingem, s-o recunoastem, avand incredere.
Oamenii tanjesc dupa bogatie, onoruri, recunoastere si admiratie. Poate dorim ca toata lumea sa ne indrageasca. Sau vrem sa umilim pe cineva si sa capatam avantaje. Poate vrem sa barfim. Sau poate suntem nervosi. Sau poate ne pregatim de confruntare. Poate vrem sa folosim un limbaj arogant si obraznic, sau cinic, sarcastic. Daca recunoastem ce se intampla si ne abtinem sa actionam, ni se va deschide o portita in minte spre iluminare. Dar daca ne agatam mereu de pareri, gandim ca avem mereu dreptate si ca suntem stapani absoluti peste ceilalti, aceasta atitudine ne va mentine blocati. Solutia e sa ne examinam si sa renuntam la gandurile daunatoare, negative, pentru a avea o minte calma, pentru sanatatea mintala, pentru dezvoltarea unei prietenii neconditionate cu sinele. Stapanirea de sine ne ajuta sa recunoastem ca suntem blocati intr-o rutina invechita, in obiceiurile noastre, in nelinistea esentiala, fundamentala de a exista. Ideea de baza este: "Nu crede tot ce gandesti!"
Suferim pentru ca nu acceptam lucrurile asa cum sunt. Cand apare un soc emotional, il observam, ne intrerupem un minut si jumatate fara intriga si va trece. Nu reactionam. Furia, care este o reactie mecanica, dureaza doar 90 de secunde. Cand dureaza mai mult este pentru ca noi o reactivam, o alimentam cu gandurile noastre, alimentam intriga. Daca am accepta lucrurile asa cum sunt, am percepe sentimentele ca o cale spre eliberare, spre fericire. Acesta este procesul demascarii, eliberarii, deschiderii mintii si sufletului. Nu acordam atentie gandurilor negative, dar nu renuntam sa gandim, totusi. Calatoria desteptarii, eliberarea de gandurile si emotiile intunecate necesita disciplina si curaj. Increderea in intriga e adanc intiparita in sinea noastra. Fara cuvinte, fara ganduri repetitive, automate, negative, emotiile nu dureaza mai mult de un minut si jumatate.
Cand apar gandurile automate, acea conversatie continua din capul nostru, le intrerupem in mod pasnic, le etichetam si le lasam sa dispara, pentru ca sunt imprevizibile, efemere, inselatoare, iluzorii. Apoi revenim in prezent, in corpul nostru, in mintea noastra. Invatam mintea sa simta inima. Renuntam la nelinistile lumesti, care ne prind in capcana: placere si durere, castig si pierdere, admiratie si dizgratie, lauda si repros. Uneori simtim nesiguranta: intr-un mediu esti admirat, in alt mediu esti criticat. Ceea ce stii tu despre tine insuti conteaza, restul sunt etichete schimbatoare, indoielnice. In esenta, nimeni nu poate fi identificat cu precizie, etichetat cu adevarat. Acest lucru ne aduce o usurare si ne da incredere, ne ajuta sa fim pozitivi. Sa traim fara intrigi, fara atasamente paralizante pentru ceea ce vrem sau nu vrem, fara idei fixe si egocentriste. Nu exista siguranta sau certitudine in castig sau pierdere, renume sau anonimat pentru ca totul e trecator si supus schimbarii.
Faptele si vorbele unei minti tulburate pot produce rau, daca nu ne abtinem sa actionam, sa raspundem. Renuntam la sine, la orgoliu, apoi observam ce simtim si nu ne lasam prinsi in capcana nelinistilor lumesti. Astfel devenim linistiti in interior, mai impacati cu noi insine si cu lumea, mai flexibili si mai intelegatori. Desteptarea e un proces de eliberare din stramtoarea unei minti ingradite, de relaxare interioara fara nicio garantie pentru ceea ce urmeaza sa se intample.
Sunt trei reguli de baza in calatoria desteptarii, iluminarii: sa nu facem rau; sa avem grija unul de celalalt; sa acceptam lumea asa cum este. Pentru a nu face rau, invatam sa ne abtinem de la discutii si fapte daunatoare: nevoia de a minti, de a barfi, de a fura, de a fi agresivi etc. Cele mai importante reguli de conduita sunt: sa nu ucidem, sa nu furam, sa nu mintim si sa nu facem pe altii sa sufere prin activitatea noastra. Putem incepe prin a renunta o zi la un obicei, apoi la altele, ca o perioada de dezintoxicare.
Trebuie sa fim pe deplin sinceri cu noi insine, sa ne evaluam meritele in mod cinstit, recunoscand ce am realizat si unde suntem, sa incetam autocritica si sa mergem mai departe. Nu lasam regretele sa ne traga in jos, ci le folosim pentru a invata din greseli si a nu repeta fapte daunatoare. Sa nu ranim, ci sa ajutam, sa vindecam.
Categorii librarie online
-Edituri /Promotii
-Cărţi noi
-- 49,90 lei
- 13,67 leiPRP: 14,70 lei (-7,01%)
- 17,60 leiPRP: 32,00 lei (-45%)
Promoţii
-- 13,67 leiPRP: 14,70 lei (-7,01%)
- 17,60 leiPRP: 32,00 lei (-45%)
- 39,06 leiPRP: 42,00 lei (-7%)
RECENZII