Chiar inainte de fericire. Editia 2 - Agnès Ledig

Chiar inainte de fericire / Just Before Happiness de Agnès Ledig este o poveste despre greseli, despre sacrificiile pe care le facem pentru a ne repara greselile, despre suferinta pe care o induram ca urmare a propriilor greseli, despre speranta si nesabuintele care rezulta uneori din ea, despre iubire, moarte si mai ales despre capacitatea extraordinara a fiintei umane de a se regenera, de a renaste dupa ce se scufunda in abisurile cele mai intunecate ale disperarii si deznadejdii.

„Atunci cand trebuie sa supravietuim, ne luam adio de la toate marile sperante pe care ni le-am facut atunci cand eram doar niste copii. Si induram, acceptam, ne supunem fara sa scoatem o vorba.”

„Chiar inainte de fericire” este intai de toate o poveste despre viata si despre caile neasteptate pe care ea ne poarta uneori. E o poveste despre iubire si diversele chipuri pe care ea le imbraca.  E o poveste in care se poate regasi, intr-o oarecare masura, fiecare dintre noi…

Autoarea romanului, Agnès Ledig a cunoscut la randul ei suferinta in chipul ei cel mai intunecat. Dupa moartea fiului ei, care a suferit de leucemie, Ledig s-a dedicat scrisului la recomandarea medicilor, care, au sfatuit-o sa impartaseasca cu semenii suferinta prin care a trecut, ca o forma de terapie pentru a-si vindeca propriile rani. Ideea s-a bucurat de un real succes. In anul 2013 „Chiar inainte de fericire” a castigat premiul Maisons de la Presse si a devenit rapid bestseller cu peste o suta saizeci de mii de exemplare vandute in Franta.

Romanul debuteaza banal, parand ca nimic extraordinar nu se poate intampla in acest peisaj deplorabil. Facem cunostinta cu cele patru personaje in jurul carora se va tese actiunea, care va lua in cele din urma o turnura cu totul si cu totul neasteptata, dar mai cu seama, incredibil de trista.

„Uneori in viata, ai sentimentul ca intalnesti oameni care fac parte din acelasi univers ca tine. Oamenii care vin din afara omenirii, care sunt diferiti de ceilalti, si cu care esti pe aceeasi lungime de unda sau care traiesc in aceeasi iluzie ca tine.”

O cunoastem asadar pe Julie, casierita intr-un supermarket, care, la cei numai 20 de ani ai ei, a cunoscut din plin suferinta, dezamagirea si durerea. Desi are anii la care oamenii viseaza cel mai mult si isi fac planuri cutezatoare de viata, Julie nu poate spune mai mult despre propria ei viata decat ca „ e ratata, in general”. A ramas insarcinata la 17 ani, la o petrecere, in urma unei aventuri de-o noapte, dupa ce se ametise putin cam mult cu aburii alcoolului. Tatal ei a dat-o afara din casa pentru ca nu i-a convenit situatia de a avea o fiica minora viitoare mama, mama ei alcoolica nu a putut-o ajuta, asadar a fost nevoita sa se descurce singura. L-a nascut pe baietelul ei Ludovic, alintat Lulu, a renuntat la studii imediat dupa bac, desi visa sa devina inginer in biologie moleculara si momentan o gasim casierita intr-un supermarket, amenintata de seful ei libidinos ca data viitoare cand ii vor mai lipsi bani din casierie va trebui „sa se poarte frumos cu el”.

Ulterior, facem cunostinta cu Paul, un doctor trecut bine de 50 de ani, care nu ramane indiferent la lacrima ce se scurge pe obrazul unei casierite oarecare din supermarketul in care isi face cumparaturile. Aflam despre el ca si-a pierdut prima sotie, pe care a iubit-o mult, pe cand fiul lor Jérôme avea doar trei ani. S-a recasatorit apoi cu o femeie rece, cu care nu avea prea multe in comun, de dragul fiului sau, mai precis din dorinta ca el sa aiba o mama. A ramas alaturi de acea femeie 30 de ani dintr-o oarecare inertie, sau, mai bine zis de dragul aparentelor. Acum, Paul se simte singur, e ingrijorat pentru fiul lui care a trecut printr-o nenorocire si in acelasi timp se induioseaza profund la intalnirea cu Julie, care ar putea foarte bine sa ii fie fiica.

Jérôme, fiul lui Paul, este si el doctor, are in jur de 30 de ani si isi ineaca in fiecare seara amaraciunea in paharele de tarie care ii fac suferinta mai acceptabila. Jérôme si-a pierdut de curand sotia, pe Irène. Aceasta trecuse printr-o depresie puternica, iar in cele din urma s-a impuscat. Jérôme nu isi poate reveni dupa aceasta tragedie care i-a marcat prematur viata, nu isi poate exterioriza durerea si simte nevoia sa ia o pauza. Va pleca cu tatal lui intr-o vacanta la mare in Bretania si o va lasa la cabinet in lipsa lui pe Caroline, o debutanta. Insa pe ultima suta de metri inaintea plecarii va afla ca nu vor fi singuri in aceasta calatorie. 

Il cunoastem si pe micutul Lulu, un baietel de trei ani, de care te vei indragosti pe parcursul cartii, pentru ca duce o existenta modesta alaturi de mama lui intr-o locuinta sociala aflata intr-un prezbiteriu, pentru ca isi petrece mai mult timp cu bona decat cu mama lui care e nevoita sa munceasca pentru a le asigura traiul, pentru ca in ciuda saraciei in care creste, e un copil bun, intelegator, foarte inteligent si cat se poate de simpatic. Prin soarta lui sfasietoare Lulu e pana la urma un simbol al neputintei noastre de a pastra langa noi oamenii pe care ii iubim, in ciuda tuturor eforturilor colosale pe care suntem dispusi sa le facem in acest sens.

„Viata mea a devenit suprarealista. Tocmai ce mi-am lasat fiul in grija cuiva pe care nu-l cunosc decat de doua saptamani, iar eu sunt intinsa pe puntea unui vaporas, in mijlocul pustietatii, langa un barbat, sub o patura, intr-un hotel de zece miliarde de stele. Ce lux. Toate astea fara sa stiu daca acest barbat si-a propus sa se culce cu mine fara ocolisuri sau se va multumi doar, asa cum spune el, sa imi marturiseasca pasiunea lui pentru stele”.

Legaturile intre ei sunt simple. Paul o abordeaza pe Julie in supermarket in timp ce aceasta este la job, intreband-o ceva legat de lacrima ce i se scurge pe obraz. O invita la pranz, in ultima ei zi de munca inainte de concediu, propunandu-i tot atunci sa mearga cu el si fiul sau in vacanta la mare in Bretania, luandu-l bineinteles si pe Lulu cu ea. Julie, intr-un moment de deruta, isi asuma riscul de a pleca cu doi straini in aceasta calatorie, pentru ca s-a saturat sa fie nefericita, pentru ca vrea sa-i arate fiului ei marea, si pentru „a citi fericirea pe chipul fiului sau”. Isi da pana la urma o sansa de a vedea viata si altfel decat traita in mizerie si saracie, fara pic de speranta in ceva mai bun.

Cei patru pleaca asadar impreuna in vacanta care le va schimba tuturor vietile. Julie va reusi sa il „deblocheze” pe Jérôme, determinandu-l sa isi exteriorizeze suferinta si sa faca deci primul pas spre vindecare, Paul isi va reaminti vechea lui pasiune pentru gatit, dar isi va face totodata rodajul ca bunic, petrecand ceva timp cu Lulu, iar Lulu la randul lui va descoperi intr-o oarecare masura ideea de familie, in aceasta pseudofamilie intemeiata aproape ad-hoc. Cand totul incepe sa para mai frumos in vietile fiecaruia dintre ei, pe drumul de intoarcere spre casa, are loc un accident teribil. Un accident care le va schilodi tuturor sufletele. Julie va fi cea mai incercata, caci ei i se va rapi ceea ce ii era mai drag pe lume, sufletul si marea ei iubire, Lulu. 

„Ludovic a stiut dintotdeauna foarte bine ce vrea. Inca de cand l-am alaptat prima oara, stia ce-si dorea: sa traiasca, sa creasca, sa descopere lumea, puteam vedea asta in ochii lui mici si rotunzi. […] Ludovic este sensibil, generos, alintat, puternic, curajos, vesel. Iubesc rasul lui, iubesc privirea lui, iubesc pofta lui de viata, gingasia lui. Il iubesc…”.

Patru oameni, patru drame, fiecare diferita in felul sau, o vacanta care ar fi trebuit sa le aduca fiecaruia dintre ei putina fericire, un accident neprevazut, o drama. O moarte fizica… una psihica… o redresare spectaculoasa, o regenerare completa a vietii, o coincidenta spectaculoasa. In finalul romanului, ca semn ca viata nu cunoaste alt curs decat mersul inainte, vom regasi trei femei insarcinate: pe Julie, pe Manon (iubita lui Paul) si pe Caroline (iubita lui Jérôme). Peste toate dramele, neimplinirile si frustrarile lor, se va asterne in sfarsit putina fericire. Fericirea aceea de neegalat pe care o simti la fiecare nou inceput de drum… 

Iar Julie, in ciuda faptului ca acum are o noua viata, nu va mai fi doar Julie, pentru ca va purta mereu in mintea si in sufletul ei acea bucatica de suflet care se numeste Lulu:

„Ma gandesc adesea la Lulu. Ma gandesc la el in fiecare zi. La fiecare rasarit si la fiecare apus de soare. Il regasesc intr-o adiere de vant, intr-o raza de soare, in zborul unui fluture. Este mereu cu mine. Uneori ma gandesc la el cu veselie, alteori cu inima stransa. El sta mereu ascuns intre gandurile mele si restul lumii, pentru totdeauna.”

RECENZII