Ceilalti. Eseu politic - Alexandru Zamfir

Imi incepeam prima carte, „Apus”, discutand despre cat de greu mi-a fost sa gasesc formulari satisfacatoare pentru primele randuri si intrebandu-ma daca voi fi capabil sa captez atentia cititorului, ramanand in acelasi timp fidel ideilor pe care doream sa le sustin. Acum ca am epuizat deja aceasta optiune, trebuie sa va marturisesc ca retinerile avute incepand noua lucrare sunt de o cu totul alta natura. Am evitat intotdeauna sa imi exprim in mod deschis, in public, opiniile politice, fara a le cosmetiza insistent si a le atenua pe cat posibil, deoarece imi place sa trec neobservat in viata de zi cu zi, fidel unui anonimat constant pe care numai o atitudine retrasa si o fire care ocoleste pe cat posibil conflictele il pot sustine. Cultura contemporana considera scena politica o arena in care gladiatorii se lupta pentru a castiga inimile multimii; este de la sine inteles ca doar cei mai zgomotosi si stridenti dintre concurenti pot atrage suficienti adepti. De aceea, scandalul, tipetele, amenintarile si invectivele insotesc aproape pretutindeni dezbaterea politica, fiind instrumentele preferate ale actorilor si publicului deopotriva. Discutia civilizata si argumentata, bazata pe dovezi empirice si inlantuiri logice, este prea monotona si solicitanta intelectual pentru scena unui spectacol de circ – ceea ce este, pana la urma, politica momentului. Vorbind despre politica, risti intotdeauna sa fii prins fara voia ta intr-o furtuna de superficialitate, ranchiuna si pareri emotionale care sfideaza ratiunea. Mediul in care si pentru care politica se manifesta incurajeaza polarizarea si radicalizarea ideologica – astfel de viziuni rigide si retrograde servesc scopurilor meschine ale profitorilor care impanzesc, astazi si de-a pururi, straturile superioare, calduroase, ale structurilor sociale, dar sunt si un pretins simbol al fortei intelectuale, pentru cei care nu au motive adevarate de mandrie in aceasta privinta. Acolo unde bunul-simt si logica nu pot incolti, pumnul si urletele vor triumfa. Este o virtute sa crezi cu tarie in ceva, nu sa crezi in ceva adevarat; sa perseverezi pana la capatul puterilor, nu sa iti corectezi erorile in vederea redresarii. Chiar si pe masura ce religia dispare, mai incet decat am fi sperat, dar destul de sigur, din viata politica, nu putem scapa deloc de acest blestem etern al predispozitiei maselor catre irationalul facil, frumos colorat.

Intr-un asemenea context, exprimarea unei opinii politice argumentate, dar impopulare, alegerea unei cai de mijloc si refuzul de a adera la o miscare bine definita, individualismul intelectual si ideologic, credinta in adevar si nu in imaginea publica te pot pune in pericolul de a deveni un proscris in cercurile sociale prin care iti duci zilele. Atunci cand esti interesat in mod sincer de aflarea adevaratelor cauze ale persistentelor probleme locale si globale, s-ar putea sa ajungi la concluzii incomode, dificile, confuze, pe cand cei din jurul tau, deja orbitand in jurul unor programe politice scrise citet in multiple exemplare, stiu exact ce persoane si partide sunt vinovate sau ne pot indruma catre lumina bunastarii economice personale – tot ceea ce pare sa ne intereseze, pana la urma, simplificand si fiind sinceri cu noi insine pana la capat. Tu vii cu noi probleme, iar ei vin cu solutii – cu ce drept ai curajul sa iti afisezi ideile cu iz de pedanta in loc sa ne ajuti sa ii asezam in functii pe cei deja identificati ca salvatori? Cum sa privesti catre un viitor incert si abstract, vorbind despre masuri bine gandite cu actiune pe termen lung si progres treptat cand prezentul este aici o data la cativa ani si are nevoie de voturi si comotii? Astfel de complicatii si neplaceri izvorate din expunerea in public a unor idei politice nefamiliare sau care nu se incadreaza in sabloanele predefinite disponibile la urnele de vot si specifice grupurilor sociale din care faci parte vor reprezenta o pata permanenta pe reputatie, iar cei plasati de context in pozitii de autoritate fata de tine nu vor ezita sa profite la momentul potrivit.

Este dificil, asadar, sa vorbesti despre politica in afara cercului restrans de prieteni apropiati. Este dificil sa expui opinii care deviaza de la normele momentului, inarmat doar cu argumente logice sau macar intentii bune, in fata unei multimi atotputernice care te va linsa, cu siguranta, psihologic. Este dificil sa iti afisezi viziunile asupra progresului social atunci cand acestea sunt insufletite doar de un idealism izvorat din intoleranta la suferinta evitabila a semenilor. Este dificil sa incerci sa privesti dincolo de dimensiunea economica a structurilor politice umane. Este dificil sa recunosti erori flagrante pe care le detectezi ulterior in cadrul rationamentelor tale; sa admiti subrezimea propriilor opinii. Dar gandurile tale ard mocnit de fiecare data cand asculti discutiile fara noima din jur in care se trateaza cu superficialitate si infumurare subiecte grave ce vor decide bunastarea si fericirea unor fiinte umane. Trosnesc si scanteiaza tot mai puternic de fiecare data cand realizezi ca ignoranta, obtuzitatea, ingustimea gandirii, volatilitatea morala, unidimensionalitatea intelectuala, glorificarea unui statu-quo economic etern, simplificarea rudimentara a realitatii, subordonarea totala in fata unor interese private sau folosirea strategiilor ieftine de marketing sunt caracteristici considerate firesti ale discursului politic, devenit, cu incuviintarea tacuta a multimii, un simulacru, un teatru de marionete. Ezitarea de a te expune tuturor dificultatilor mentionate dispare, treptat, ascultand cu perplexitate nonsalanta cu care pareri neavizate, lipsite de orice baza rationala, construite in jurul unor mituri, erori sau aberatii incomprehensibile, sunt rostite cu voce tare, fara pic de rusine sau retinere, de alegatori alarmant de incompetenti, inghesuite aleatoriu intre discutii despre emisiunile dezgustatoare difuzate de televiziuni de prost gust, sau de alesi care se confunda cu niste caricaturi, aflati la adapostul lipsei oricaror repercusiuni pentru minciuna flagranta si imbecilitate.

Cred cu tarie in opiniile specialistilor intr-un anumit domeniu si consider ca, avand grija sa respectam limitele de rigoare, astfel incat sa nu alunecam catre dogmatism, nu este deloc oportun sa construim pareri in jurul unor lucruri despre care nu suntem calificati sa vorbim. Un profesor de fizica nucleara este cel care ar fi de preferat sa ne ajute in proiectarea unei centrale atomoelectrice, iar un medic chirurg licentiat este cel pe mainile caruia ne lasam viata pe masa de operatii; oricat de bine intentionati, cei neavizati nu au dreptul de a isi exprima nicio opinie in astfel de situatii. Pe masura ce ne indepartam insa de aria stiintelor naturale, unde exista o procedura clara si bine impamantenita de a discerne adevarul prin intermediul metodei stiintifice, criteriile pe care este bazata autoritatea devin tot mai obscure, iar politica, din pacate, este in continuare straina de principiile stiintifice moderne. Cine este cu adevarat in masura sa fie responsabil pentru o asemenea certificare? Stiintele politice sunt o ramura inca neclara, in ciuda pretentiilor pe care le afiseaza, si joaca in continuare un rol minor in desfasurarea propriu-zisa a evenimentelor politice globale, fiind lipsite de rigurozitatea data de posibilitatea testarii empirice exhaustive. Notiunile pe care le propun sunt mai degraba descriptive decat normative. In absenta unor criterii politice obiective indiscutabile, cum putem evita interesele particulare care nu servesc comunitatea? In timp ce scriu aceste randuri, exista state care au ca lideri actori de comedie, oameni de afaceri sau vedete de televiziune. Daca politica insasi este facuta de astfel de indivizi, pot pretinde, cu siguranta, dreptul de a alcatui un scurt manifest politic care sa sublinieze tocmai faptul ca politica trebuie sa se apropie de lumea ratiunii, a obiectivitatii, a superioritatii cunostintelor si culturii. Comentariile mele reprezinta o incercare metapolitica, o structura temporara de rezistenta al carei unic scop este scoaterea la suprafata a unor aspecte firesti, ignorate voit sau trecute cu vederea accidental de politica momentului. La fel ca o adunare constituanta care se dizolva dupa ce isi indeplineste atributiile de a asterne pe hartie legea fundamentala, efortul de fata nu are alta menire dincolo de afirmarea unor principii pe care le consider pe cat de clare si necesare, pe atat de lipsite de atentia si sustinerea actorilor implicati in jocul politic contemporan. Fara a avea deci pretentii nefondate de relevanta in lumea ideilor politice, imi permit sa filosofez in numele unei metapolitici care actioneaza intr-un vid rational al mediului politic.

Interdependenta elementelor pe care le voi aborda determina fluiditatea prezentarii, fiind dificil ca aceasta sa urmeze o structura fixa, liniara, care isi epuizeaza pe rand, ordonat, subiectele. De aceea, traiectoriile urmate vor fi deseori sinuoase sau circulare, unele teme revenind constant. Chiar si asa, continutul este structurat, in mare, in trei parti. In prima dintre acestea voi analiza, dincolo de lejeritatea unor definitii standardizate, ce ar trebui sa insemne cu adevarat, in aceasta etapa a evolutiei civilizatiei umane, conceptul de stat, ii voi enumera caracteristicile propriu-zise si functiile dezirabile, incercand sa gasesc, totodata, punctul cel mai stabil din care sa putem privi cu obiectivitate. In cea de-a doua parte voi lasa in urma peisajul macroscopic si ma voi afunda in anonimatul colectivitatii, sapand catre unitatea care anima, pana la urma, intreaga istorie a umanitatii si care stapaneste prezentul: individul. In fine, plecand de la concluziile generate de analiza primelor doua concepte, voi expune consideratiile mele asupra politicii, reliefand o serie de principii, abordari, metode si actiuni care, in opinia mea, ar trebui luate in calcul pentru a evita declinul civilizatiei noastre sau macar pentru a reduce amploarea suferintei la care sunt expusi fara rost multi dintre semenii nostri. Dupa cum spuneam, aceasta delimitare a capitolelor este una destul de flexibila, cu un rol pur orientativ – este imposibil sa vorbesti despre stat fara a aduce in discutie nevoile indivizilor sau sa iti imaginezi politici abstracte, de sine statatoare.

Nu este cazul sa ascund faptul ca, adoptand terminologia uzuala, opiniile mele ar putea fi judecate ca inclinand puternic catre latura de „stanga” a spectrului politic. Aceasta nu este o trasatura predefinita a ideologiei personale sau o eticheta pe care imi propun sa o afisez, ci o simpla consecinta involuntara a cursului gandirii mele. Fireste, nu ma astept ca textul prezentat sa schimbe, ca prin magie, adeziunea celor cu opinii radical opuse, oricat de mult as incerca sa urmez un flux logic al ideilor. Desi sunt constient ca in cadrul expunerii mele exista probabil omisiuni si derapaje, in ciuda celor mai bune intentii, am convingerea ca, dincolo de rigiditatea doctrinara prezenta in politica si infumurarea obligatorie pentru orice functie supusa validarii publice, care permit rareori schimbari de opinii, o disectie de acest fel nu poate face niciun rau. Nu pretind, asa cum se obisnuieste in domeniu, ca aceste randuri reprezinta un adevar indiscutabil si ca propunerile mele ar putea fi intr-adevar o solutie eficienta pentru unele dintre problemele pregnante in care ne afundam. Sper doar ca voi reusi sa pun in lumina cateva principii a caror absenta din viata politica, in opinia mea, este incompatibila cu o civilizatie moderna care isi doreste cu adevarat sa contribuie la progresul speciei umane in ansamblul sau. Pornesc la drum inarmat doar cu sinceritate, o credinta absoluta in puterea ratiunii umane si a metodei stiintifice si cu dorinta de a reduce la un nivel minim posibil suferinta mea si a semenilor. Victimele conflictelor militare, ale saraciei sau ale dezastrului ecologic in plina desfasurare ne confirma in fiecare zi ca nu traim in cea mai buna dintre toate lumile posibile, asa cum incerca sa ne convinga acum ceva vreme Gottfried Leibniz, asezat in tronul infatuarii intelectuale. Exprimarea deschisa a ideilor care consideram ca ar putea fi de folos progresului social reprezinta o datorie morala a oricaror timpuri. Fara a evita deloc sa afirm inca din primele pagini ca privesc cu un scepticism tot mai accentuat sustenabilitatea pe termen lung si chiar mediu a capitalismului, economiei de piata si democratiei reprezentative asa cum sunt acestea intelese si construite in momentul de fata, nu mi-as permite niciodata sa fiu atat de naiv incat sa afirm ca s-ar intrezari un alt sistem de gestionare a societatii umane in prezent sau in viitorul foarte apropiat. Cred insa cu tarie ca daca nu reusim sa ne eliberam din mirajul comoditatii, sa privim cu obiectivitate si pragmatism starea curenta a lucrurilor si sa incercam in mod activ sa controlam directia in care se vor indrepta politica si societatea viitorului, nu avem sanse reale de a construi o civilizatie preocupata de bunastarea tuturor membrilor sai. Este revoltator ca inca trebuie sa convingi oamenii, animale inzestrate cu functii cerebrale atat de sofisticate precum gandirea abstracta, ca este mai bine sa ne gandim la viitor si sa il planificam conform unor principii obiective generale decat sa ne lasam la voia intamplarii, purtati de forte incontrolabile pe care nici macar nu facem eforturi sa le intelegem. Nu trebuie sa uitam nicicand ca, desi traim intr-o realitate experimentata exclusiv prin intermediul constiintei de sine, fiind prizonieri permanenti ai unei perspective individuale inalienabile, tot ceea ce ni se intampla este, in linii mari, consecinta actiunilor celorlalti. Sistemele de idei pe care se axeaza identitatea noastra au fost cladite de ceilalti de-a lungul istoriei colective, cultura si traditiile care ne ghideaza pasii sunt, de asemenea, rodul muncii celorlalti; pana si limbajul si gandirea care ne individualizeaza in cadrul regnului animal s-au conturat prin interactiunea cu ceilalti. Ceilalti vor decide daca ne pierdem viata luptand pentru patrie intr-un razboi uitat de istorie; tot de ceilalti depind nivelul de trai sau criminalitatea din regiunea unde traim, care ne vor influenta direct durata de viata. De ceilalti, ca verigi in lantul economic global, depinde painea noastra cea de toate zilele, iar interactiunile zilnice cu ceilalti sunt responsabile pentru starea noastra psihica – de la colegii de serviciu pana la functionarii statului. Suntem „ceilalti” pentru toti ceilalti, iar ei indeplinesc acelasi rol pentru noi. Desi suntem entitati independente, care nu pot interactiona niciodata altfel decat superficial, consecintele reciproce ale actiunilor noastre ne obliga sa cautam o metoda de a convietui – prin intermediul organizarii politice. Dar suferinta evitabila pe care unii dintre noi o provocam celorlalti zugraveste iadul din citatul expus in debutul lucrarii. Politica trebuie sa fie, pana la urma, dorinta de a reduce aceasta suferinta la un nivel minim. Nicio alta definitie a sa nu va reusi vreodata sa diminueze nelinistea sociala a maselor defavorizate si durerea oricarei constiinte naufragiate inainte de a isi fi putut manifesta intregul potential.

Alexandru Zamfir

Nota suplimentara a autorului:

La scurt timp dupa finalizarea textului cartii „Ceilalti”, civilizatia umana a fost zguduita din temelii de boala infectioasa COVID-19, provocata de coronavirusul SARS-CoV-2, pandemia fiind inca in plina desfasurare in momentul scrierii notei de fata. Am decis sa nu ajustez in niciun fel continutul capitolelor deja redactate, dar, fiindu-mi imposibil sa ignor pur si simplu aceasta criza majora si conexiunile sale cu multe dintre ideile expuse in cadrul volumului, am adaugat dupa epilogul lucrarii initiale un capitol suplimentar care abordeaza subiectul. Pana a ajunge la randurile respective, este esential ca cititorul sa parcurga lucrarea tinand cont ca ea este scrisa cu cateva luni bune inainte ca pandemia sa se dezlantuie.

A. Z.

Alexandru Zamfir s-a nascut in anul 1988 in Bucuresti si a stiut dintotdeauna ca va deveni, candva, scriitor. Asteptand cu rabdare maturitatea intelectuala si incoltirea semintelor plantate in timpul vremurilor tulburi ale naivei tinereti, autorul a inceput sa lucreze la debutul sau editorial cu putin timp inainte de implinirea varstei de 30 de ani. Rezultatul, „Apus”, s-a conturat a fi o sinteza a ideilor filosofice si a viziunilor despre existenta acumulate in deceniul anterior. Principalele influente in domeniu sunt Carl Sagan, Eugen Ionescu sau Albert Camus. Pe langa preocuparile literare, Alexandru Zamfir este membru al unor proiecte muzicale locale, intitulate „Decomposing Black”, „Flesh Rodeo” si „Mountains On My Back”. Este, de asemenea, pasionat de cinematografie, Stanley Kubrick avand o mare influenta asupra conceptiei sale despre lume, si de astronomie, urmarind in permanenta misiunile robotice si umane aruncate catre Univers de era spatiala, cu care este deosebit de recunoscator sa fie contemporan.

RECENZII