Capitanul Conan - Roger Vercel

Capitanul Conan a fost distins in 1934 cu prestigiosul premiu Goncourt, iar in 1996 a inspirat filmul cu acelasi titlu regizat de Bertrand Tavernier.
 
Primul Razboi Mondial se apropie de sfirsit. Detasamentul locotenentului Conan din Armata franceza de la Dunare asteapta intr-o padure de pe malul bulgar al fluviului. Trimisi in Romania, oamenii lui Conan, frustrati ca, dupa patru ani de razboi si de actiuni indraznete, nu mai primesc nici un fel de misiuni de lupta, intra in conflict cu justitia militara. Locotenentul Norbert, prietenul lui Conan, va ancheta, in calitate de comisar raportor, faptele unor militari care nu par dispusi sa accepte ca violenta pe care razboiul o justifica se transforma, pe timp de pace, in crima.
 
„In ciuda armistitiului si a eliberarii Romaniei, Armata de la Dunare va ramine mobilizata timp de mai multe luni. Soldatii ei sint incazarmati la Bucuresti si intimpina dificultati in readaptarea la legile vietii civile. Acesta este fundalul romanului Capitanul Conan... Descrierile sint precise, caci, pentru a povesti, scriitorul s-a bizuit pe propriile lui amintiri, consemnate in carnete pe care le-a tinut de-a lungul intregului razboi tocmai pentru a putea reconstitui in amanunt aceste instantanee ale Istoriei. Solida lui documentatie ne permite ca, citind Capitanul Conan, sa intreprindem o adevarata calatorie in timp.” (Frederic Bonnor)
 

Traducere din limba franceza si note de Laurentiu Zoicas
Postfata si nota biografica de Frederic Bonnor

 

Roger Vercel – pe numele sau adevarat Roger Cretin – se naste in Le Mans la 8 ianuarie 1894. Crescut de mama sa in spiritul catolicismului pios, intra la seminarul teologic, pe care il paraseste insa curind pentru a-si urma studiile la Facultatea de Litere din Caen. In momentul lansarii ordinului de mobilizare generala, la 1 august 1914, este inca student. Dupa citeva saptamini de asteptare, este repartizat la Serviciul de ambulanta al armatei din Le Mans, unde ramine infirmier pina la sfirsitul anului 1914. Transferat apoi, ca voluntar, la Dunkerque, participa in octombrie 1914 la batalia de pe Yser. In 1915 si 1916 participa la bataliile din Flandra, Champagne si de pe Somme. Ranit si gazat in 1916, intra, dupa convalescenta, la Scoala Militara de la Saint-Cyr. Proaspat sublocotenent, este repartizat in Armata franceza de Rasarit (Armee francaise d’Orient). Debarca la Monastir (Macedonia) in 1918 si participa la batalia de la Dobro Polje, din 14-15 septembrie. Citeva saptamini mai tirziu ajunge la Bucuresti, unde are prilejul sa asiste, la 1 decembrie 1918, la defilarea triumfala de pe Calea Victoriei. Ulterior va lua parte la luptele impotriva bolsevicilor din Basarabia si Ucraina, dupa care va deveni ofiter de legatura intre comandamentele armatelor aliate.
Va exercita si functia de judecator de instructie pe linga Jandarmeria militara, fiind asadar insarcinat cu cercetarea tuturor crimelor si delictelor comise de militarii francezi (insubordonare, dezertare, brutalitati fata de populatia civila etc.). Ca multi militari francezi de pe Frontul de Rasarit, Roger Vercel ramine pe teritoriul romanesc pina la semnarea tratatelor de pace si consacrarea Romaniei Mari, la sfirsitul anului 1919. Se intoarce in Franta decorat cu Crucea de Razboi franceza si, din partea statului roman, cu Crucea Comemorativa a Razboiului.
La intoarcerea din Romania, Roger Vercel isi termina studiile superioare de Litere, in 1921 fiind numit profesor de literatura la Dinan. In acest orasel breton isi pregateste teza de doctorat, consacrata imaginilor din opera lui Corneille, pe care o sustine in 1927.
In 1930 isi publica primul roman, Notre Père Trajan (Parintele nostru, Traian), inspirat din amintirile de pe frontul rasaritean. Primul Razboi Mondial, Romania si Bulgaria sint fundalul altor doua romane, Capitaine Conan (Capitanul Conan, 1934) si Lena (1936), care, alaturi de Notre Père Trajan, alcatuiesc o trilogie balcanica. Talentul scriitoricesc al lui Vercel este rasplatit, in 1934, cu premiul Goncourt pentru Capitanul Conan. In 1953, Vercel candideaza pentru un loc in Academia Franceza, ramas vacant prin decesul lui Jerôme Tharaud; fotoliul ii va reveni insa scriitorului si cineastului Jean Cocteau. Roger Vercel moare la 26 februarie 1957 la Dinan, orasul sau de adoptie.