Cantec de lebada - Maria Donan

Formator de destine - si la catedra, si ca scriitor - Maria Donan s-a impus in literatura contemporana cu scrieri care conving prin complexitatea continutului si prin rafinamentul stilului. Un stil inconfundabil.

“Trei cărți, aceeași autoare Mi s-a revelat prin trei cărți:două de poezie(Cântec de lebădă și Dum Spiro, Spero) și un roman de dragoste, filtrată psihologic_titlul este puțin derutant_("Crimă perfectă". Prizonieră în propria lumină), o autoare contemporană a cărei peniță conține cerneală divină. În poezia Anaherei (Mariei Donan) pășim ca-ntr-o biserică în stil brâncovenesc, adică, fascinați de arhitectura simplistă,cu profundă încărcătură spirituală,cu ochii adânciți în reflecții și smerenie. În romanul Anaherei ne aflăm deja pe treapta de sus. Scara firului narativ e proptită pe tăcerea cumințeniei unei ființe de lumină. Ca să-i înțelegi această tăcere, această cumințenie a muțeniei autoimpuse, trebuie să faci un salt în extrasenzorial, prin calitativul percepției de sine. În poezia Mariei Donan, vocea lirică e un fluture zburdalnic pe toate florile primăverii, care vrea dinadins să se îmbete cu toate parfumurile;e ca o îmbrățișare subliminală a adevărului divin- trăit, nu gândit-, a sentimentului de apartenență la o lume a esențelor:"Tu inima-mi separă /de carnea ce mă doare! / Din alb de crin fă-mi roșu! / Pe sâni să-mi faci cărare / pentru exod(în masă!) / de flori în așteptare". Poetă din și prin ROGVAIV, dar și de pământ desțelenit între stele, cernere și discernere a spațiului interior prin timp:"Lumina,după ploaie,nebună ar fi și ea,din ROGVAIV de-ar scoate pe,,O"...!sau poate,,A"?și-ar spulbera din spectru un stropde curcubeu... "sau:" Lumină sub zăpadă!Culori de sărbătoare!Dorințe, vis,căințe- în file recide carte!Iubindu-te,Stăpâne,,,muri-voi" fără moarte "sau chiar invocă Cerul :" Botează-mă, Stăpâne,În noaptea asta sfântă,Cu neguri de lumină,Cu lacrimă râzând! "căci lacrima poetei are o figurație și-o configurație proprie :" Căci lacrima-mi nu-i lacrimă normală ;Nu curge pe obraji!Nu curge în jos!Ci urcă jumătate-n Curcubeu!Direct!Iar jumătate-mi face scorburăîn piept... " Poeta noastră:" răstoarnă clepdidra! (ca) să-i curgă în sânge iarmiresmele nebunedin luna lui Florar. " Poetei noastre îi este dor:" Mi-e dor de Dor,de Alb,de Tu,chiar dacă doru-mi curge în sânge,chiar dacă Albul explodeazăîn tot ce vădși mă atinge,iar,,Tu"sunt,,Eu"multiplicatăde mâna Sfântă,fără pată " Poetei noastre,, un ochi îi râde, altul lăcrimează "" Oglinda mea mă minte sau am orbit-o Eu?-Vrei adevărul lumii?Sau adevărul tău?" Poeta noastră,, lunatecă Femeie "," cu talpa cu iz de iarbă ", e și primăvară, e și,, ferită de atingeri", e și aici, e și nicăieri. E și zâna bună, e și,, trup de nebună nalbă".La o posibilă pistă de interpretare a unei asemenea poezii, însăși autoarea contribuie printr-o mărturisire,, Cu Dostoievski am reușit" să intru în Subterană "!Cu Blaga m-am scăldat în Lumină!". Ca discipolă a lui Blaga, într-adevăr,poate fi distinsă,(nu pe de-a-ntregul!),o înrudire de sânge melodic, melopeic și metaforic, încât o afiliere ontologică ar fi totuși prea simplistă.Poeta Maria Donan își celebrează unicitatea,prin tot ceea ce scrie. Lumea poeziei ei interferează cu interiorul ochiului lui Dumnezeu și nu poate fi identificată clar prin liniile îngroșate ale icoanei satului copilăriei sau ale orașului vârstei prezente, ale patriarhalului amintirilor sau ale citadinului cu iz vetust, căci pereții ei alegorici sunt translucizi și transmutabili. Încorporează toate aceste elemente, pe un fundal cosmic, expresionist. Sau, mai bine zis,coboară Cerul pe pământ și-L lasă să curgă cu apa de la robinet în cea din fântână;să respire cu sălciile,cu egretele,cu răchitele,cu porumbeii,cu trandafirii, cu lebedele,cu parcurile și cu zăvoaiele. Cu planul concret, dar și cu cel mitologic.Cu Monia, făptură din sângele vieții, dar și cu Ulise, făptură prin sângele idealurilor. În lirica românească contemporană, poezia Mariei Donan este o punte de legătură cu marile piscuri poetice din interbelic. Reînvie, astfel,tradiția versului cizelat și decantat printr-o trăire autentică, printr-o comunicare directă cu miracolele vizibile ale existenței, printr-o comuniune cu natura, această semnătură vie a lui Dumnezeu.17.iunie.2022,Ovidiu Hortopan”

Un fluviu de iubire este acest volum de versuri.Am pășit în el cu oarecare sfială...Nu mă credeam o bună înnotătoare si imi era teamă să mă avînt...Acum...dimpotrivă...abia mă scoți din "apă".E atit de bine să te scalzi în unde cristaline,să asculți susurul apei și să simți bătăile inimii pline de iubire ale autoarei.Aproape inexplicabil..am simțit că trebuie să le rostesc...La început în șoaptă,apoi cu glas tare și îmi e tot mai deslușit mesajul ce vine de dincolo de superbele metafore.Sincer,am învățat să privesc și prețuiesc natura în măreția ei și să fiu recunoscătoare Creatorului că a pus atîta Har în condeiul distinsei poete Maria Donan.Fie ca acest fluviu de iubire să ajungă la cît mai multe suflete însetate și iubitoare de frumos și divin.

Nu am citit de mult timp poezie, pentru că actuala ordine mondiala nu lasă loc de întâlnire cu tine însuți. Când am văzut cartea “Cântec de lebădă” la librărie, m-a atras ca un magnet mai întâi coperta, apoi, deschizând-o, grafica. Cuvântul autoarei m-a convins că am în mâini o carte care trebuie citită pe îndelete, cu sufletul acasă. Și nu m-am înșelat. Este un volum în care strigătul de iubire reverberează în tine de la prima până la ultima pagină.

“ Dragă Nemea, volumul Cântec de Lebădă,apărut de curând, e reprezentativ în devenirea creației tale poetice.Cele două părți ale cărții au o unitate de gândire și compozițională,care asigură coerența întregului cu efecte salutare asupra cititorului. Volumul poate fi citit și ca o biografie lirică cu precizarea că vocea lirică refuză orice schemă epică.Fiindcă nu e vorba de povestea unei vieți.ci de TRĂIREA ei, cu entuziasm, bucurie, uimire și, uneori, cu exaltare. Dominantă ca temă e iubirea, ca un principiu al vieții, al unei vieți ce poate învinge moartea ca în mărturisirea: "Eu merg spre Înviere! /Nu spre Moarte!" , "Câtă iubire, Doamne, trimis-ai ]n eter" .Dar, uneori, din apele adânci și învolburate ale sufletului, iubirea ridică la suprafață lumina orbitoare de pe chipul lui Isus, care ne vindecă de rău, de răni sufletești și trupești. De aceea iubirea se manifestă în două ipostaze. Una de iubire omenească, carnală care activează mirosul, văzul, auzul, tactilul, în întreg univers senzorial: "Miroase trupul nostru/ a mere și-a gutui ...Miroase-a iarbă crudă/si a muguri/Miroase-a fructe coapte/ și a ploi" sau: "Te strâng în brațe/ tainic/Ca iedera de vară" Iubirea are însă și un chip divin ce corespunde nevoii sufletului de absolut, de idealitate pură care eliberează trupul de ispită (Și nu ne duce pe noi în ispită, ne îndeamnă Rugăciunea). Drept sublimă și supremă răsplată e promisiunea că vom vedea fața lui Dumnezeu: "Undeva.../Cândva.../m-am rupt din trupul tău/Și-am rătăcit prin lume/La braț cu Dumnezeu" Între aceste două prezențe ale iubirii,suht intercalate poeme convertite în rugăciune, un dialog cu Cel de Sus într-o tonalitate lirică plină de speranță, încredere devoțiune . Efectul benefic, răscumpărător al acestor texte se răspândește, ca o boare, și în inima cititorului. Nu lipsesc nici mărturisiri dramatice despre Rai și Iad. despre capcane pe care nu le putem întotdeauna evita Natura vine în ajutor, ea nu e niciodată un simplu peisaj natural ci unul animat de spirit, dintr-o nevoie irepresibilă de a experimenta unitatea cosmosului, felul în care infinitul mare se întâlnește cu infinitul mic din inima noastră. ajungem astfel spre o altă constantă a volumului, pe care o consider esențială, în directă legătură cu felul în care gândirea poetică își păstrează funcția de cunoaștere specifică a lumii ,metafizica ei se află în cunoașterea de tip revelator, cum ar spune Lucian Blaga. Dar să nu teoretizez .E vorba de prezența,ca fundal al cărții de o atitudine ce traduce un copleșitor elan de identificare cu Totul. "Curgă-mi dorul printre stele/ardă-mi setea din peniță/Cerul să ne fie-oglinda verdelui /de pe Pământ/Iar nemărginiri albastre/ să ne fie doar cuvânt". Exemple sunt nenumărate în volum. Este un nou sentiment al comuniunii cu lumea și o forță superioară spre a intui necunoscutul, ilimitatul, esențialul.(Punctul de plecare e expresionismul de la început de secol xx).Cuvântul preia rolul de vehicul al sensului, un nou raport, așadar, între sens (conținut) și semn. Dragă Nemea,aș mai avea multe de adăugat, unele precizări privind particularități ale stilului,cum ar fi intercalarea versului scurt între versuri lungi .care nu schimbă ritmica și cadența rostirii, ci, dimpotrivă, îmbogățește poezia cu rime interioare, sau efectul prezenței unor ecouri livrești și multe altele. Mă opresc, totuși, aici, Aș fi tare bucuroasă ,dacă aceste simple impresii de lectură n-ar fi în întregime subiective. Volumul tău cu titlu ca de metaforă Cântec de Lebădă a fost o întâlnire frumoasă pentru cugetul și inima mea.” (Prof. univ. Rodica Bărbat)