Bucurestiul meu

Inca o stralucitoare, bine provocatoare si miezoasa „carte-maslu“, asa cum nimerit li s-a spus volumelor colective de la Humanitas care povestesc feeric lumi de altadata, cu (stra)bunici fabulosi, muzici adolescentine, reverii gastronomice, carti formatoare, jubilatii senzoriale, caznele militariei, mizeriile ceausismului si „casele vietilor noastre“.
De aceasta data, Bucurestii salvati in 19 suflete. Oras livrat cu dulce indolenta tuturor contrastelor si capriciilor edilitare, oras al gradinilor, birturilor si bisericilor, al huzurului, cutremurelor, incendiilor si razmeritelor, oras al noroaielor, crivatului si vipiei, halucinant amestec de etnii si religii, balcanism belaliu vesnic in plin delir arhitectonic, pe scurt: orasul ideal pentru o „cura de nepasare“, cum il califica Paul Morand in 1935.
Recapitulat cu fervoare de bucuresteni, dar si adoptat cu vadita empatie de autori nascuti la Oradea, Targoviste, Timisoara, Brasov sau Sangeorz, orasul isi dezvaluie aici cu lentori de odalisca fermecele, fie-n Cotroceni, pe Lipscani, Stirbei-Voda, la Ateneu, in Cismigiu, Obor sau Piata Romana, fie catre Bellu, Lacul Tei, pe Mantuleasa, la Universitate ori spre uriasul cavou care a inghitit zona Uranus.
Iubit sau detestat, condamnat, cautionat sau gratiat cu aceeasi sfanta exasperare.