Balade si alte poezii - Francois Villon

Extraordinar acest mare poet al Frantei, nascut in anul 1431, anul mortii Ioanei d’Arc, disparut in neant la 8 ianuarie 1463, cand a fost obligat sa plece din Paris, in exil, condamnat pentru o fapta pe care nu o savarsise.
In alte randuri, pentru fapte cu adevarat imputabile, reusise sa scape de pedeapsa!

Este considerat primul poet modern al Frantei.

Pana la el, poezia avea un caracter impersonal, limitata la subiecte generale, eroice, epice. Cu Villon, omul obisnuit, cu durerile si bucuriile sale, trece in prim-plan1. Poetul canta propriile-i sentimente, punandu-se in centrul atentiei, se lamenteaza, se lauda, se bucura, vorbeste despre propriile deceptii in dragoste, se autoironizeaza sau chiar se autoincrimineaza pentru faptele reprobabile pe care le savarseste si pentru viata mizera pe care o duce.

Rezultatul framantarilor sale il gasim in cele doua capodopere, „Legatul sau Micul Testament” si „Marele Testament”, ultimul fiind presarat cu celebrele balade, catrene, versete si rondeluri.

Baladele in jargon si alte cateva frumoase balade, le gasim raspandite in diverse manuscrise.

Am fost fascinat inca din adolescenta de acest cel mai mare poet liric al Frantei2, cum a fost el numit de Italo Siciliano, intr-o lucrare importanta despre Villon, scrisa in anul 1934.

De-a lungul timpului am scris si eu cateva balade, „in stil villonesc”, pe care le-am dedicat unor prieteni, la diferite ocazii. (Adrian Vasiliu)

RECENZII