Balada la moartea poeziei - Luis Garcia Montero

Pornind de la un discurs estetic intimist, dar centrat pe tema relatiei eului cu cotidianul, poetul construieste de mai bine de patruzeci de ani o meditatie asupra fisurii intre subiectivitate si ceea ce el insusi a numit „adevaruri colective”. O opera deschisa cu aspiratie spre multimi, care sa se conecteze cu cei din strada, intr-o vreme in care traditia oralitatii a disparut in marasmul culturii multimilor si a suprainformatiei mediatice. – Juan Carlos Abril
Stau asa, asezat in fata noptii mele ca un paznic de muzeu. Nimeni nu trebuie sa se apropie de opera fricii sau a curajului, nimeni nu poate strica tabloul iubirii, panza infrangerii misterioase. Noaptea mea. Nu vreau sa vina sa mi-o ia. Poezia a murit si viata e asa. Ma refer la viata fara origine, la fotografiile care nu se vor ingalbeni pentru ca au pierdut notiunea timpului si demnitatea de-a imbatrani. Ma refer la nudurile care incetul cu incetul se-ndeparteaza de Venus sau de Sf. Sebastian. Este doliul meu. Dispar podurile, autoportretele, cruciatii, dejunurile la iarba verde, petele de culoare, femeia citind la lumina unei ferestre. Dar eu sunt aici, imi veghez muzeul, incerc sa pastrez formele, sa salvez continuturile, cer rabdare la naufragiul plutei. Este doliul meu, am doar un doliu, doliul meu. Vreau doar ca noaptea sa imobilizeze totul. Vreau sa inchida usile nefericirii. Refuz fatalitatea, chiar daca ochelarii mei si-au pierdut dioptriile, iar prietenii mei casniciile. – „XII”, Luis García Montero

Luis García Montero (n. 1958, Granada) este un prestigios poet, eseist si prozator spaniol. In prezent, activeaza ca profesor de literatura spaniola la Universitatea din Granada. A primit numeroase premii, dintre care enumeram Premiul Federico García Lorca (1980), Adonais (1982), Loewe de Poesía (1993) si Premiul Poetas del Mundo Latino (2010) pentru intreaga sa activitate. Cartile sale au fost traduse in franceza, engleza, italiana etc.