Asteptandu-i pe barbari - Eugen Uricaru

„In jurul nostru e razboi, domnisoara, toata lumea ne e prietena si toata lumea ne e dusmana. Asta este soarta neutrilor. Intr‑un an, doi, poate trei, va trebui sa intram si noi in nebunia asta sangeroasa. Fumul, bubuiturile, gemetele, suferinta care ne inconjoara se vor strecura pe nesimtite, incet, staruitor in respiratia, in sangele, in obisnuinta noastra si intr‑o zi, intr‑o dimineata, ne vom trezi ca strigam in gura mare „Razboi, vrem razboi” si, intr‑adevar, din acea clipa nu vom mai putea intelege viata, ce prostie, domnisoara, ce prostie, sa nu mai intelegi viata fara razboi”. (…)
„Domnisoara Sofie, exista o legatura atat de stransa intre mine si razboiul asta, incat trebuie sa o dau pe fata, asa se spune, nu?, pe fata deci: eu nu am de ales din cauza lui, el nu are de ales din cauza mea. Pentru ca eu exist, ca mine inca atatea milioane, zeci, sute de milioane, domnisoara, razboiul are loc. El se face pentru ca noi oamenii existam. Suntem niste animale superioare, este evident. Eu studiez, intelegeti, am studiat si continui sa studiez animalele. Animalele din aceeasi specie nu se ucid intre ele, se alunga, accepta invingatorii, dar nu se ucid. Se pare ca superioritatea noastra a inceput in momentul cand am depasit constient acest, cum sa spun, acest prag psihologic – interdictia crimei. Ele nu pot pricepe ca se poate, noi pricepem acest lucru. Si, ca sa nu ma las ucis, particip la razboi de partea turmei mele. Sunteti multumita de raspuns?”