Aproape de natura. O viata in Anglia rurala - Ronald Blythe

Aproape de natura: O viata in Anglia rurala / Next to Nature: A Lifetime in the English Countryside de Ronald Blythe, cu o introducere de Richard Mabey, este un frumos memento pentru cititorii citadini amintindu-le acestora de  simplitatea si farmecul  inegalabil al vietii de la tara. Altfel spus, „Aproape de natura” este o oda inchinata peisajului rural englezesc care te va duce deseori cu gandul la cuvintele autohtonului Lucian Blaga: „eu cred ca vesnicia s-a  nascut la sat”. O carte imposibil de povestit, dar care te va marca pe termen lung prin starea pe care ti-o transmite si care iti va rescrie ADN-ul pe baza frazei-cheie: „Viata nu trebuie sa fie o permanenta alergatura.”
 
Te invit sa fii martorul din umbra al unui an din viata lui Ronald Blythe si sa vezi cate se pot petrece timp de un an, nu atat in viata unui om, cat mai ales in mintea lui…
 
Scriitorul, eseistul si editorul britanic, Ronald Blythe (1922 – 2023), s-a nascut in satul Acton din Suffolk, petrecandu-si cea mai mare parte a vietii la o ferma situata in inima pajistilor valurite ale Vaii Stour, la granita dintre  Suffolk si Essex. Mediul in care a crescut, avea sa marturiseasca el mai tarziu, l-a modelat: „Am fost un baiat foarte linistit, cu o bicicleta” spunea el. In plus, era o fire singuratica si analitica, fiind un fin observator si  ascultator, dar si un cititor avid. Aceste calitati l-au transformat treptat in unul dintre cei mai fini observatori si elogiatori ai vietii rurale englezesti, intr-o perioada in care lumea era marcata de schimbari seismice.
 
In volumul sau „Akenfield” (1969), ecranizat de Peter Hall, Blythe realizeaza un veritabil portret al satului englezesc, surprinzand magistral efortul oamenilor crescuti intr-o cultura cvasi-feudala de a se adapta la revolutia tehnologica si sociala a anilor 1960.
 
Blythe, a fost un solitar toata viata, marturisind sincer ca „nu a putut face fata niciodata foarte multor oameni”, insa nu a dus lipsa de prieteni si apropiati care sa ii tina companie. In cei 100 de ani de viata, dedicati in cea mai  mare parte scrisului, a realizat o opera uimitoare care a cuprins deopotriva poezie, povestiri si romane. Cu toate acestea, el s-a considerat mai mult un eseist. A fost editor la Penguin Classics timp de peste 20 de ani si a editat editii din operele lui William Hazlitt si Thomas Hardy, printre altii. 
 
In ciuda faptului ca a parasit scoala la 14 ani, a avut parte de o solida educatie non-formala dupa al Doilea Razboi Mondial, cand s-a angajat intr-o biblioteca publica. Acolo s-a indragostit de romane, de poezie si mai ales de istorie,  incepand sa scrie el insusi si sa se intalneasca cu alti scriitori.
 
Ronald Blythe s-a descris pe sine ca fiind o persoana religioasa in mod natural inca de pe vremea cand era doar un copil si strabatea distante lungi pe bicicleta pentru a vizita bisericile din estul Angliei. Asta explica de ce, mai  tarziu, avea sa devina lector laic in Catedrala St Edmundsbury unde oficia slujbele de dimineata si de seara, botezuri si inmormantari. A facut acest lucru in mod constant si in parohia Wormingford, mentionata in „Word from Wormingford”/  „Cuvant din Wormingford” – o rubrica saptamanala pe care a semnat-o in publicatia Church Times – in care imbina reflectiile despre viata la tara cu cele despre liturghie. Asta explica de ce, pe parcursul cartii de fata il vom surprinde adesea pe scriitor cautand inspiratie sau redactand predici, ori participand la botezuri si inmormantari.
 
„Aproape de natura” isi are originea in rubrica saptamanala intitulata „Cuvant din Wormingford” pe care Ronnie Blythe a semnat-o neintrerupt intre anii 1993 si 2017 in ziarul anglican The Church Times, fiind o antologie omagiala lansata cu ocazia implinirii a 100 de ani de viata ai scriitorului.
 
Mai multi prieteni si admiratori ai acestuia au fost desemnati sa aleaga cate o luna a anului si sa faca o selectie de texte din scrierile lui Blythe referitoare la ea. Printre cei care au participat la realizarea antologiei de fata s-au numarat: Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, artistul Maggi Hambling si autorii Robert MacFarlane si Julia Blackburn. 
 
„Cuvant din  Wormingford” era un fel de jurnal al vietii la tara, care imbina reflectiile autorului despre evenimentele neinsemnate care se petreceau in acest idilic cadru pastoral, cu cele despre liturghie. In ea isi au originea mai multe carti ale „celui mai mare trubadur din estul Angliei” (Richard Mabey) care a realizat in scrierile sale unele dintre „cele mai bune descrieri literare ale peisajului rural englezesc din secolul XXI” (Richard Mabey). 
 
In „Aproape de natura” autorul imbina cu o naturalete extraordinara amintiri dragi din trecut cu pasaje izolate din Scriptura, vorbe de duh, insemnari din registrele parohiale vechi si tot felul de anecdote despre scriitori si artisti si aventurile lor.
 
Succesiunea lenta a anotimpurilor si lucrarile agricole specifice fiecarei perioade a anului, anul bisericesc cu sarbatorile sale, viata satului cu ritmul ei linistitor, toate au reprezentat obiect de studiu pentru Ronald Blythe, recunoscut drept unul din cei mai mari scriitori britanici ai naturii.
 
Incepand cu asternerea primei zapezi din an, chiar in ziua de Anul Nou, si terminand cu colindele de Craciun, cantate in biserica satului, volumul „Aproape de natura” ne invita sa fim martori la viata simpla, traita din plin, a satelor englezesti. Cu un umor bland si un ochi foarte atent la detalii, Blythe mediteaza in numeroasele sale clipe de solitudine la cele mai diverse teme, precum: viata in general, belsugul, credinta, literatura, arta, istoria, locul si rolul nostru in lume, si ne molipseste si pe noi cu aceasta stare, oferindu-ne o multitudine de subiecte de gandire:
 
•    Cruzimea lumii in care traim:
 
„Este Ziua Sfintilor Prunci. Cum poate un secol in care guvernele alese au bombardat, gazat si ars milioane de copii sa vorbeasca despre copiii aceia de doi ani? La impartasania de Craciun, i-am rugat pe credinciosi sa nu Il lase pe  Prunc in biserica rece atunci cand pleaca spre casele lor, ci sa Il ia cu ei.”
 
•    Drama existentei umane deghizata intr-o aparenta normalitate:
 
„Stramosii nostri erau atat de dornici sa observe cum trece lumea pe langa locuintele lor, incat le-au construit cat mai aproape de drum. O caruta, un drumet tanar, pelerini, tigani, un negustor ambulant, o trasura, o multime de copii, trecatori cu care sa-si petreaca timpul. Daca locuiai la oras, mai ales pe strazile cele mai aglomerate, bovindourile, ca niste loje de opera, ofereau o panorama completa a dramei existentei umane.”
 
•    Creatia:
 
„De Septuagesima, predic despre cum Dumnezeu face ceva din nimic. A fost un gol si El l-a umplut. A fost intuneric si El l-a luminat. Asta inseamna Creatia.”
 
•    Postul
 
„Postul Mare este un fel de fertilizare a spiritului. Este perioada in care trebuie sa ii facem loc sa creasca. Desertul sau trebuie sa infloreasca. Cred ca simplitatea, nu renuntarea la sine este cel mai bun ajutor in acest sens.”
 
•    Fericirea:
 
„O, ce fericire sa stai pe pamant, sa simti soarele fierbinte pe piele, sa vezi paginile fluturand in vantul caldut, sa auzi veveritele alergand dupa nuci si sa privesti norii printre gene.”
 
•    Indestulare
 
„Sunt zilele de dinaintea Inaltarii, dar avand atatea, inclusiv aceasta ploaie, ce sa mai indraznim sa-I cerem lui Dumnezeu?”
 
Lunile se scurg astfel lent, fara ca nimic notabil sa se intample. Insa chiar daca nu se intampla nimic, simtim cum spiritul nostru se bucura de fiecare pagina… si creste. Asa ca vei continua sa citesti pagina cu pagina, bucurandu-te de frumusetea meditatiilor unui ganditor profesionist:
 
„Uneori, cred ca Dumnezeu ne va intreba: „Cat despre lumea asta minunata a mea, de ce nu v-ati bucurat mai mult de ea?”. (Ronald Blythe, Aproape de natura)
 
Si pentru ca s-ar putea sa nu descoperi savoarea acestei carti chiar de la primele pagini, te invit sa te gandesti la ea ca la o poveste de dragoste in care cei doi nu prea se plac la inceput, dar care descopera in timp ca sunt suflete  pereche…
 
La inceputul cartii, iarna fiind, autorul isi petrece cea mai mare parte a timpului in interior si ne invita in spatiul lui intim, lasandu-ne sa urmarim ritmul lent in care se scurge viata unui scriitor. Nimic nu e URGENT!, nimic nu TREBUIE!, nimic nu ARDE!. Viata e buna si blanda si toate lucrurile au rabdare sa le vina randul in cel mai firesc mod. 
 
Activitatile lui cotidiene sunt: scrisul, lectura, meditatia, vizitele pe care i le fac apropiatii sau in care merge el insusi, cursurile la care participa sau predicile pe care le tine si sursele sale de inspiratie pentru acestea. 
 
Dar iata cum isi descrie autorul insusi existenta liniara:
 
„Postul Mare inainteaza cu greutate. Il umplu cu banalitati: corecturi si greblat. Imi fac planuri, pregatesc mancaruri neverosimile din frigiderul bine aprovizionat, ascult Gerald Finzi, scriu raspunsuri amiabile de refuz, discut despre Shakespeare cu pisica alba, ii pun imnuri matinale lui Meriel, ii dau de mancare padurarului, vorbesc despre alimentarea cu apa cu functionarul din consiliu si gasesc primule. 
 
Ii aud pe politicieni laudandu-se in gura mare, in timp ce echipa de fotbal din sat striga in departare. Toate zgomotele au incetat. Un prieten drag pleaca la Dumnezeu la o varsta impunatoare, iar la radio se aude Chopin, cel fara  varsta. Sambata plecam la Cambridge pentru conferinta anuala a cititorilor, de la Selwyn College.”
 
Gandurile scriitorului, conversatiile cu alte personaje si introspectiile lui abunda in trimiteri la diverse epoci istorice, personalitati artistice si literare si la obiceiurile lor pe cat de neobisnuite pentru niste oameni comuni, pe atat de firesti pentru niste artisti.
 
Dar descrierile naturii, acest Ianus cu o mie de fete, sunt cele mai sclipitoare realizari ale acestei carti, care ne va face un dor si o pofta nebune de a ne intoarce in mijlocul ei si de a o iubi si aprecia mai mult. Iata doar cateva  fragmente:
 
„Soarele de Lasata Secului s-a inaltat intre frasin si generatorul lui Duncan, stralucitor ca un nasture. Mi-a aurit cana de ceai si s-a revarsat peste pisica alba care, ca de obicei, se uita pe fereastra, la mierle.”
 
„Primavara a sosit luni. Mii de ghiocei din padurea mea, care stateau acolo inchisi, in asteptare, s-au deschis. Cantecul pasarilor a devenit puternic si rasuna ca un clopot. Din copacii goi s-a auzit o strigare vesela. Chiar si barbatii  care scormoneau in mizeria moale ce trebuia sa fie ecartamentul inferior, in cautarea unei scurgeri, pareau veseli.”
 
„Vantul de mai suiera printre plopi si caraie in horn. Ridica coama cailor, zburleste blana pisicilor si roteste in aer spirale de salcam galben. Pasarile danseaza in vazduh. Este genul de vant care te inspira. Freamata, dar nu taie prin  arbustii de laur, asa ca pot citi la umbra lor.”
 
Autorul mediteaza la cat de putini sunt astazi credinciosii care mai citesc Biblia, la incalzirea globala, la frumusetea aproape desavarsita a naturii care il flateaza cu compania ei, la post, la vietile apostolilor, la schimbarea  anotimpurilor, la asemanarile dintre Iisus si Buddha, la batranete, la toamna, la fericire, la existenta banala a vreunei insecte, etc. impresionandu-ne in mod deosebit prin faptul „ca in cateva propozitii scurte reuseste sa transpuna  ceva din delicatetea trecatoare a prezentei sale in lume” si prin „modul in care se poate deplasa usor ca o fantoma intre trecut, prezent si chiar viitor” (Julia Blackburn).
 
Scurtele povestiri despre Thomas Hardy, Claude Monet, Arhimede, John Clare, Robert Bloomfield, Thomas Traherne, dar mai ales cele despre John Constable, renumitul pictor englez care s-a nascut si a trait in Suffolk, sau cele despre  pictorul John Nash de la care Ronald Blythe a mostenit Bottengoms Farm, ofera un plus de savoare si de dinamism acestei antologii linistitoare.
 
Evenimentele la care luam parte sunt prilejuite mai degraba de ciclurile naturii decat de oameni. Asistam astfel rand pe rand la gerul naprasnic al iernii, la un cutremur major, la imblanzirea vremii de catre regele soare, la festivalul  florilor, la mult asteptata sosire a primaverii, la caldurile greu de suportat ale verii, dar si la seceris, cules, festivalul recoltei sau la caderea primilor fulgi de zapada, cand se face din nou decembrie.  
 
In tot acest timp, autorul se bucura din plin de frumusetea vietii lui rutiniere care inseamna: scurte vizite (care i se fac sau pe care le face), scris, corectat, documentat pentru predici sau pentru vreun alt material scris, momente de  amuzament pe seama motanului sau Max, lungi clipe de meditatie pe seama lumii in care traim, inmormantari, botezuri, vecernii sau utrenii sau momente de leneveala pur si simplu, intrucat statutul de liber profesionist ii permite acest  lucru.  
 
Autorul puncteaza cu constiinciozitate marile sarbatori de peste an si ne desluseste semnificatiile lor, si astfel, vrajiti de frumusetea tihnei rurale si de reflectiile incantatoare ale autorului, lunile se scurg usor: ianuarie, februarie, martie, aprilie, etc. pana revine decembrie cu sarbatorile lui si buna dispozitie generata de acestea. 
 
Anul trece intr-o clipa parca si la fel se va intampla si cu cel ce va veni, si cu urmatorul, si cu urmatorul… si asa se va scurge viata noastra toata lasandu-ne in final nedumeriti: Asta a fost tot?  A trecut parca intr-o clipa…
 
Ronald Blythe este mai optimist in privinta sfarsitului de an, imprumutand o idee de la confratele lui pe care l-a admirat atat de mult, Albert Camus:
 
„Ultima seara din an. Descoperirea lui Albert Camus: „In adancurile iernii, am invatat ca in mine este o vara invincibila.”
 
O lectura aparte… 
 
Te invit sa o citesti, sa-i savurezi paginile si te gandesti la ea ca la o carte „calda, amuzanta si emotionanta” (Sunday Times) care poate schimba soarta unei dupa-amiezi mohorate de weekend.

RECENZII