Anatomia luminii - Andrei Gazsi

Editie ingrijita de Ioan Milea

Carte de Colectie (coperta cartonata)

Omagiu editorial In memoriam Andrei Gazsi
(1 octombrie 1950 – 13 iunie 2024)

Nascut in 1 octombrie 1950 la Bucerdea Granoasa, langa Blaj, Andrei Gazsi a facut studii de inginerie, fiind licentiat al Facultatii de Mecanica a Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca (1984). A debutat cu poezie in revista Tribuna din Cluj, la inceputul anilor ’80. A mai colaborat la publicatii literare precum: Familia, Steaua, Caiete Silvane, Nord Literar. Este autorul volumelor de versuri: Libertatea ca semn de carte (2014), Cu alte cuvinte (2017), Cate o carte postala pe luna (2019), ultima aparuta si in versiune maghiara (Havonta egy levelezőlap, traducere de Demény Péter, 2019), Liziera (2020), Bunul meu Marti (2021), Acordeonul de nisip (2023). S-a stins din viata in 13 iunie 2024, la Cluj-Napoca.

Fantast si lucid, capabil de ametitoare salturi in lumea reintregita a trairii, visarii si gandului, Andrei Gazsi o scruteaza aici, in aceste frematatoare poeme in proza, cu nesat, cu nesatul unui aprig sentiment al urgentei. Iar ele, poemele, purtate ca de un viscol ultim, inchipuie inca o data, dar altfel decat in celelalte carti ale sale, anatomia acelei lumini fara de care existenta ar ramane orfana. O lumina care e si aceea a cuvantului ce nu isi uita radacina, tacerea, si, neuitand-o, se apropie de deplinatatea lui. (IOAN MILEA)

ANDREI GAZSI, Axa luminii: „Nu ma plang, nu blestem, nu strig. De data aceasta calatoresc clandestin in sala motoarelor din cala pamantului. Diavolul, chipesul mecanic, unge lagarele de bronz, pistoanele proptite in margini de ape. Pamantul duduie. Alunecam, asadar, prin palatul de sticla spre nicaieri, unde ne asteapta transbordarea.

Pe marginea mai subtire a firului de par al ceasornicului trece axa luminii, luminand portul-mama din departare. Nava-pamant, in care calatoream clandestin, cum iti spuneam, transporta limpezi izvoare, pietre diamantine, insecte fioroase, saracul si bogatul. Fii marginea mai subtire a firului de iarba, iti scriam pe manseta valurilor, lumineaza-mi gandurile si vei fi chiar tu axa luminii!

Nu mai am pe nimeni, nici mama, nici tata nu mai am, chiar si zeul meu de companie m-a parasit. Nu te vad, doar te zaresc pe subtirimea unui alt cer. Sunt nevoit sa-mi vand tineretea, iubito, ingerului chipes. Am sa ucid daca-mi va cere, mi-e totuna, cu inima aceasta curata, targuita de tine, pe care cresc, iata, ierburi inalte, inalte, crestine.”

Nota editiei:

Anatomia luminii, aceasta prima carte postuma a lui Andrei Gazsi, are, in mare parte, un destin asemanator cu al celei anterioare, Acordeonul de nisip, aparuta in anul 2023. Ambele au fost scrise, succesiv, dar cu aceeasi fervoare, in cei doi ani de suferinta ai poetului, rapus, in vara lui 2024, de o boala nemiloasa. Spre deosebire de Acordeonul de nisip, de a carei aparitie s-a ocupat personal si a apucat sa se bucure, cartea de fata iese in lume in absenta autorului. Timpul, cum se spune, nu a mai avut rabdare. Ceea ce nu inseamna ca Anatomia luminii e o carte neterminata, ramasa in manuscris. Nu. Din fericire, in momentul cand boala nu i-a mai ingaduit sa intervina asupra ei, aceasta era deja incheiata. Mai mult: chiar daca nu a mai reusit sa faca el insusi o ultima revizie, a ajuns sa vada cartea in forma ei aproape definitiva si sa-si exprime acordul. Singura interventie ulterioara, ce merge insa si ea in sensul celor dorite de poet, a fost aceea de a lasa deoparte poemele ce alcatuiau, initial, primul ciclu, intitulat Anatomia luminii I. In intentia de a sublinia o anumita continuitate, acesta relua cateva dintre poemele ultimului ciclu din Acordeonul de nisip. Ele pot fi citite acolo, iar continuitatea (dar si reinnoirea, prin descoperirea si explorarea de catre poet a acestui tip aparte de poem in proza) ramane sa fie sugerata de ciclul omonim din aceasta carte, care ii da si titlul. Prin urmare, tinand seama de toate aceste precizari, credem ca ea poate fi publicata ca si cum ar fi o scriere antuma, ca si cum ar fi insotita inca de autorul ei. Ca si cum absenta insasi s-ar transfigura. (IOAN MILEA)

RECENZII