Amurgul sperantei... - Viorel Cacoveanu

„Toamna, cand se stinge in arbori si in ierburi clorofila si se apropie, ca o pacoste, o noua editie a alegerilor, fara rost si continut, o parte din Tara, Cea de Sus, da in clocot si calca totul in picioare, ca o turma de elefanti, speriata, nici ea nu stie de ce. Tara cealalta, Cea de Jos, priveste pustie si pustiita, cu indiferenta si oarece jena, cu nesperanta si nepasare, grotescul spectacol, si tace. Cheful ei de noile vremuri a trecut de mult. Totul cade in derizoriu si galagia, larma, tipetele tulbura pacea oamenilor de rand. Si incepe – pentru unii – o lupta apriga, cand pe fata, cand pe ascuns, cand derapata, cand murdara pana dincolo. Bietului roman i se pare lunga si inutila, obositoare si chinuitoare, chiar daca marea campanie inca n‑a inceput oficial. Singura lui bucurie e doar aceea ca, in scurta vreme, va trece si acest zgomot mult pentru nimic...

Primii care se... duc pe frontul necrutator si nu mai au casa, prunci si sarbatori, doar obligatii sau interese, sunt procurorii mai intai si apoi fratii lor de suflet, magistratii. Si se lupta, ce‑i drept, doar pentru castig: o functie, un interes, chiar un ban in plus, o pozitie sau o perspectiva si chiar pentru un... stapan mai bun, mai recunoscator! Mai pe scurt si mai complet, cum se zice azi, pentru o Prioritate! Apoi, in asemenea imprejurari creste... pretul sentintelor si al unui NUP; adica Neinceperea urmaririi penale.”

 

Viorel Cacoveanu in Amurgul sperantei...