Amintiri din razboi - Nicu Negrici

Editie ingrijita de Eugen Negrici

Nicu Negrici a luptat ca ofiter al Armatei Regale a Romaniei in al Doilea Razboi Mondial atat in campania din est (1941–1944), cat si in cea din vest (dupa 23 august 1944) si a fost grav ranit in cumplita batalie de la Oarba de Mures. Daruit cu spirit de observatie si talent literar, si-a scris in detaliu amintirile din razboi, dar manuscrisul s-a pierdut in anii ’70, la demolarea casei sale din Ramnicu Valcea. Si-a reconstituit in parte amintirile in anii ’80, iar fiul sau, criticul literar Eugen Negrici, le publica acum intr-un volum intregit cu file din jurnalul de front redactat tot de tatal sau, versuri trimise de acesta acasa sotiei sale, marturii despre autor si fotografii din arhiva familiei.
Capitanul Nicu Negrici, despre care se stie ca a salvat o mie de militari romani din incercuirea de la Cotul Donului, dobandind recunostinta lor vesnica, evoca in aceste Amintiri din razboi cateva scene fabuloase, cu o incarcatura emotionala cutremuratoare.

NICOLAE (NICU) NEGRICI se naste in 1909, in satul de olari Buda, comuna Ocnele Mari, jud. Valcea, din parinti tarani. Urmeaza Liceul de baieti „Al. Lahovari“ din Ramnicu Valcea, unde exceleaza la desen si limba romana. In 1928 da examen – si reuseste – la Facultatea de Litere din Bucuresti, pe care, imbolnavindu‑se de plamani, e nevoit s‑o paraseasca dupa doi ani. In 1932 intra (primul) la Academia Militara din Bucuresti, apoi face Scoala de Ofiteri de Infanterie de la Sibiu, dupa a carei absolvire este repartizat la Bolgrad, in Basarabia. Lupta in al Doilea Razboi Mondial (1941–1944) atat in campania din est, cat si in cea din vest, fiind grav ranit in Transilvania de Nord, la Oarba de Mures. Intors din razboi, cu gradul de capitan, acasa, la familia din Ramnicu Valcea, este mutat dupa o vreme la Caracal, ca simplu ofiter cu atributii in administratie, iar in 1952 este dat afara din armata. E nevoit sa se specializeze in constructii si lucreaza la Agevacoop din Ramnicu Valcea. Abia dupa 1989 i se recunosc meritele in razboi si decoratiile primite pe front si capata o pensie militara acceptabila; de asemenea, i se decerneaza majoritatea marilor distinctii ale Romaniei, inclusiv Ordinul National „Steaua Romaniei“. Moare in 1995 la Bucuresti.