Alcooluri. Poeme (1898 – 1913) - Guillaume Apollinaire

Putini poeti au incarnat mai bine paradoxalul decat a facut-o Apollinaire in Alcools. Deschis cu toti porii catre real, imbatat de ritmurile trepidante ale vietii moderne, fascinat de concret (ca in „Zona”) el are, nu in mai mica masura, facies-ul unui livresc inrait, dedat cu pulberea bibliotecilor, care isi condimenteaza poemele (ca in „Merlin si batrana”, ca in „Talharul”, ca in „Schivnicul”) cu termeni savanti sau cu aluzii culturale accesibile doar eruditilor. In Alcooluri el reuseste performanta de a „scrie” realul si de a rescrie simultan cateva secole de poezie franceza, de a fi totodata simbolist si cubist si de a fi, inainte de toate, Apollinaire, poetul grav si nastrusnic in acelasi timp, care paseste cu dezinvoltura unui copil pus pe sotii, spre noi orizonturi de poezie.
Octavian SOVIANY
Socotesc ca trebuie sa revenim la natura, dar fara sa o imitam in maniera fotografilor. Cand omul a vrut sa imite mersul, a inventat roata care nu seamana catusi de putin cu un picior.
Guillaume APOLLINAIRE
 
Fapte zile frumoase somnuri teribile
Vegetatie Acuplari muzici vesnice
Miscari Adoratii o durere divina
Lumi care va semanati si ne semanati
V-am baut si nu mi-am astamparat setea
Dar am cunoscut de atunci care e savoarea universului
Sunt beat pentru ca am baut universul
Pe cheiul de unde am privit cum curge apa si dorm slepurile
Ascultati-ma eu sunt gatlejul Parisului
Si o sa beau iar daca am chef tot universul
 
Guillaume APOLLINAIRE