Aici, cu gandul spre dincolo - Viorel Neacsu

DRAGA CITITORULE

 

Ce te-o fi ademenit sa deschizi aceasta carte? Dorul dupa vorba scrisa pe hartie? Dupa o lume imaginara mai buna sau mai interesanta decat cea in care trebuie sa traiesti? Simpla curiozitate?

Cartea, oricare, biata, este sau ar trebui sa fie un Eldorado in care sa evadam de pe canapea, din fotoliul trenului sau de pe plaja, fara sa platim mai mult decat cei cativa gologani cat costa hartia si cerneala. Cartea pe care o aveti in fata e o insiruire de povesti adevarate in care obisnuitul s-a intalnit din cand in cand cu neobisnuitul, chiar cu nedeslusitul. Din acel nedeslusit au aparut intrebarile mele despre rostul nostru si despre drumul nostru. Suntem noi fiinte trecatoare si atat? Traim pe cat ne aduce ziua sau intamplarea? Sau ne luptam sa luam ce credem ca meritam, dupa stradania sau imaginatia noastra? Si reusim? Putem sa facem lucrul asta sau ne e dat sa parcurgem „labirintul” fara sa-i gasim sfarsitul, chiar daca ne pacalim din cand in cand gasind promitatoare scurtaturi? Ma fascineaza mintile care s-au lasat prada intrebarii. „Nu caut sa cunosc raspunsurile, incerc sa inteleg intrebarile”, a spus Confucius. Iar Constantin Noica iubea intrebarea: „Daca dai un raspuns, te luminezi; dar daca pui o intrebare, luminezi lucrurile.”

Cum sa crezi, imi spun de multe ori, ca totul e o intamplare cand privesti cerul plin de stele, toate minunate, stralucind acolo unde e locul lor pe bolta? Daca una dintre ele cade, nu e de bine. E insa o exceptie care exista pentru a imbogati marele, infinitul spectacol al universului. Savarsim si noi exceptii pe drumul pe care il avem inscris in fiinta noastra, dar revenim fara sa stim spre destinatie.

Avem un destin? Intrebarea i-a chinuit pe cei ce si-au pus-⁠o de cand e lumea, pentru ca e rodul intuitiei noastre neobosite si pentru ca e defetista si necrestina. Ma chinuie si pe mine pentru ca am motive sa cred ca am facut uneori pasi in alta directie decat in cea pe care ma indemna mintea. Si ceea ce m-⁠a obsedat – si sunt sigur ca nu doar pe mine – este intrebarea: unde si cum as fi fost astazi daca „atunci” as fi urmat cursul logic al vietii mele si nu m-as fi lasat „sedus” sa-l parasesc. Cine m-a „sedus”? Prostia? Teama? Lacomia? Exuberanta? N-am dat atunci de urma niciuneia din ele, asa ca motivul mi-a ramas necunoscut.

Am scris povestile din paginile urmatoare asa cum le-am trait. Momentele bizare care apar ici-colo au fost reale, au facut parte din aceeasi regie, care nu e intotdeauna a noastra. Nu le-⁠am inteles; si s-au asezat si au ramas in mintea mea. Va invit ca dumneavoastra, citind, sa cautati intelesul acelor ciudatenii si sa le gasiti un talc. Am asternut pe hartie si intamplari care sper sa fie marturii critice ale vietii de la sfarsitul veacului trecut, cand societatea in ansamblul ei a fost obligata sa-si deturneze drumul firesc si sa devina o copie defecta a ce fusese altadata. Daca pe parcurs veti reusi sa si zambiti o data sau de doua ori, va insemna ca am reusit sa duc la bun sfarsit ceea ce mi-am propus: sa va induc o stare de buna dispozitie cu care sa va asezati cat mai confortabil pe drumul vietii si sa va cantariti viitorul.

Va doresc, cum se spune: Calatorie placuta!