A fost o data ca niciodata. Revolta 1942-2014 - Alexandru Trifu

Astfel, nu ma adresez in primul rand OMULUI TEORETIC, sugerat de Nietzsche, ci inteligentilor, cretinilor, oamenilor de cultura, semidoctilor, modestilor, mandrilor, pretiosilor, celor care nu cunosc decat ura; surzilor, orbilor, schiopilor, celor fara de patrie, patriotilor, lingusitorilor, infometatilor, inbuibatilor, ipocritilor, parvenitilor, puturosilor, harnicilor, depresivilor, parazitilor, hotilor de toate categoriile; celor acoperiti de pene peste care totul trece ca apa; crestinilor, musulmanilor, iudaicilor, budistilor, animistilor, tuturor credintelor, spunandu-le: — UITATI-VA MACAR O DATA PE AN, NOAPTEA, LA STELE, LA CER, LA INFINITATEA COSMICA SI IMBRATISATI-VA. Apoi, intrebati-va cine sunteti, ce reprezentati in raport cu imensitatea stelara, de ce nu ne iubim cat mai mult, din toate puterile, de ce sa nu fim ca fratii, caci matca noastra este UNICA. Poate in felul acesta vom deveni adevarati EROI, poate inutili, dar EROI care nu se lasa abatuti chiar daca cauza este dinainte pierduta, necrezandu-l pe leremia; caci viata este un vis, un vis pe care-l putem face frumos.

 

“A FOST ODATA CA NICIODATA
Si acum destul cu vacantele.
In haosul acelor timpuri, mai aveam totusi sperante dar inca nu stiam ca si acestea se vor pierde. Eram cu totii sau aproape… in plina fictiune, in raport cu trecutul. Trecutul, o lume imaginara iar prezentul incercam ane-voie sa-1 descifram in toata brutalitatea lui. Secventa sa-dica a destinului. Inca nu ne obisnuiam cu lumea dictata de monstri care mai tarziu vom descoperi ca si-au gasit complicitati in vestul Europei si nu numai. O clica care sub masca bunelor intentii si-ainceput in mod deliberat opera de distrugere a fiintei umane in ceea ce avea ea mai nobil. Procesul de trezire personala a fost din paca-te destul de lung. Inca nu eram constient ca amintirile mele de pana acum, ca si prezentul care la randul lui se va transforma in amintiri, imi vor marca subconstientul pentru restul vietii cu un fier rosu. La tristetea famili-ei am contribuit si eu in inconstienta mea provocata de superficialitatea cu care cantaream comportamentul in primul rand al parintilor. I-am condamnat de multe ori, pe nedrept. Nu am realizat trauma produsa asupra lor de bombardarea Bucurestiului in 1944. Este adevarat, iveam doar doi ani. Dar nici mai tarziu nu am Inteles cenzura si autocenzura care se instalase ca o noapte de plumb peste intreaga tara. Nu mi-au spus ca tara noastra cra ocupata de sovietici, ca in locul regimului monarhic fusese instalat un guvern compus din straini si de slugile lor romanesti. Unii dintre ei sosind calare pe tancurile sovietice, sinistra divizie Tudor Vladimirescu. Nu mi-au spus ca erau Impuscati oamenii, noaptea, pe strada, iar cadavrele lor erau lasate pana dimineata cu scopul va-dit de a teroriza populatia. Nu mi-au spus de partizanii din Muntii Vrancea care luptau cu disperare, cu arma in mana, 1mpotriva trupelor Securitatii. Abandonati de Occidentul ce promisese arme. Nu mi-au spus de arestarile in masa, de munca fortata in Delta Dunarii la taiatul stu-fului in plina serparie, de cimitirul in devenire al Cana-I ului Dunarea Marea Neagra. Nu mi-au spus ca amandoi crau licentiatiln filosofie si litere si ca odata cu instalarea h ienelor comuniste au fost tratati ca niste paria. ” (fragment)