Vanatoarea cartilor in luna Noiembrie
Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210

4 Ore. Saptamana de lucru - Timothy Ferriss

PRP: 64,00 lei (-20%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 51,20 lei
Diferență: 12,80 lei
Disponibilitate: în stoc
Livrare estimată: Marți, 26 Noi. 2024
ISBN: 9786069139738
Anul publicării: 2022
Pagini: 496

DESCRIERE

4 Ore - Saptamana de lucru. Evadeaza de la rutina 9-17 si alatura-te noilor oameni bogati. Editia a 2-a
 

4 Ore - Saptamana de lucru / The 4 Hour Workweek de Timothy Ferriss este mai mult decat o carte, este un fenomen international care a schimbat vietile multor oameni. Autorul iti ofera prin intermediul acestei carti, devenita bestseller si ajunsa pe primul loc in topul New York Times, designul unui stil de viata ideal. Adica, o viata in care sa ai timp liber suficient, sa poti calatori si face ceea ce iti place, dar, in care, sa si muncesti si sa castigi mai multi bani decat atunci cand jobul constituia principala ta preocupare.

Autorul cartii care a petrecut sapte ani in topul bestsellerurilor New York Times, Timothy Ferriss, este in aceeasi masura antreprenor, scriitor si investitor. Cartile sale 4 Ore – Saptamana de lucru, 4 Ore – Corpul si 4 Ore - Chef au inregistrat un succes uimitor, fiind traduse in 30 de limbi. Tim Ferriss este totodata lector invitat al Universitatii Princeton, primul american din istorie detinator al recordului mondial Guiness la tango, consultant pentru peste 30 de detinatori de recorduri mondiale in sporturi profesioniste si olimpice, campion national la kickboxing chinezesc, arcas calare in Nikko, Japonia, actor in seriale de televiziune de succes in China si Hong Kong, etc…

Ferriss este un tip simpatic care vede si face lucrurile in felul lui, dar care ajunge totodata sa treaca de la 40 000 de dolari pe an si 80 de ore de munca pe saptamana, la 40 000 de dolari pe luna si doar 4 ore de munca pe saptamana. El povesteste cum a inceput sa dispretuiasca autoritatea inca de la varsta prescolara si cum era cat pe-aici sa nu treaca de gradinita pentru ca refuza sa invete alfabetul, cum a fost dat afara de la jobul de om de serviciu intr-un magazin de inghetata intr-un timp record de numai trei zile, cum in Japonia a ajuns la concluzia ca majoritatea oamenilor sunt confuzi in ceea ce priveste viata, cum a intrat la Princeton, s-a lasat de Princeton si apoi s-a reintors la Princeton, cum s-a angajat si a aflat ca era cel mai prost platit angajat din companie, cum a infiintat BrainQUICKEN LLC si in final a inceput sa castige mai bine, sa munceasca mai putin si sa aiba viata pe care si-a dorit-o dintotdeauna.

Timothy Ferriss este de parere ca teoria conform careia e bine sa muncim toata viata ca la final sa ne bucuram de rezultatele ei este invechita si depasita si ca nu se mai potriveste timpului prezent. El propune astfel un alt model de a munci si a trai, mai bine adaptat nevoilor omului modern. Cum poti ajunge la performanta de 4 ore - Saptamana de lucru? Simplu. Urmand acesti 4 pasi propusi de autor:

Pasul I – D de la Definire

„Am vazut taramul fagaduintei si am vesti bune. Poti sa le ai pe toate in viata.”

Pornind de la exemplul personal si de la exemplele altor indivizi care au reusit in viata fara a urma tiparul clasic: 8 ore la job, restul, timp liber, autorul vorbeste despre noii oameni bogati, mentalitatile si obiectivele lor. Pentru noii oameni bogati, scopul este sa faci ce-ti place, sa muncesti cat mai mult intr-un timp cat mai scurt si cu eforturi cat mai mici, si cu toate astea, sa castigi mai mult decat la un job obisnuit.

Ferris te indeamna sa ai curajul sa renunti la rutina obisnuita a vietii de angajat, si sa pornesti pe cont propriu, in ciuda fricii si emotiilor inerente oricarui nou inceput. 

Pentru a face asta, ai nevoie de o resetare de sistem, care inseamna:

•    Sa fii nerezonabil si neechivoc;

•    Sa incerci sa faci lucruri mai degraba nerealiste decat realiste;

•    Sa iti dai seama foarte bine ce vrei;

•    Sa infrangi SDA-ul: Sindromul Deficitului de Aventura.

Ferriss este de parere ca, cu cat obiectivele propuse sunt mai mari, cu atat energia pe care o capatam pentru atingerea lor e mai mare. Asta pentru ca suntem mai motivati, mai entuziasmati de posibilitatea de a realiza lucruri marete decat de perspectiva unor lucruri mediocre. Si ne da drept exemplu in acest sens experimentul pe care l-a facut cu studentii sai, in cadrul caruia i-a provocat sa ia legatura cu trei celebritati, aparent imposibil de contactat. Celor care reuseau sa-si duca misiunea la bun sfarsit, le oferea drept premiu un bilet de avion dus-intors catre orice destinatie din lume. Studentii motivati au reusit, pentru ca:

„Sa ai un obiectiv neobisnuit de mare este o infuzie de adrenalina care iti asigura rezistenta in fata inevitabilelor incercari si dificultati  care insotesc orice tel.”

Asadar, in aceasta etapa va trebui:

1.    Sa raspunzi la intrebarea: Ce ai face daca nu ar exista posibilitatea sa dai gres?

2.    Sa te lasi ghidat/ ajutat de autor pentru a-ti defini visele;

3.    Sa transformi fiecare „sa fiu” in „sa fac”;

4.    Sa subliniezi cele mai exaltante patru vise dintre toate cele pe care le-ai notat.

5.    Sa stabilesti costul acestora si sa calculezi Venitul Lunar Vizat;

6.    Sa stabilesti trei pasi de urmat pentru fiecare din cele patru visuri;

„Ai parte de confort. Nu ai parte de lux. Si sa nu-mi spui mie ca banii joaca un rol in asta. Luxul in favoarea caruia pledez eu nu are nimic de-a face cu banii. Nu poate fi cumparat. Este recompensa celor care nu se tem de disconfort.” -  Jean Cocteau

Autorul te avertizeaza inca din aceasta etapa ca:

„cele mai importante actiuni nu sunt niciodata confortabile. Incepand din acest capitol te voi conduce prin exercitii tot mai neconfortabile, simple si marunte. Priveste totul ca pe un joc si asteapta-te la fluturasi si transpiratie – acesta e scopul.” 

Pasul 2: E de la Eliminare

Ferriss neaga ortodoxiile si in acest capitol, indemnandu-te inca de la inceput sa uiti de managementul timpului, sustinand ca, de fapt, nu ar trebui sa incerci sa faci mai mult in fiecare zi. 

El considera ca trebuie evitat ceea ce fac angajatii obisnuiti, care se mentin mereu ocupati in intervalul 9. 00 – 17. 00, pentru ca sunt platiti pentru asta, invocand in schimb Legea lui Pareto:

„Legea lui Pareto poate fi rezumata astfel: 80% din productie rezulta din 20% din investitie. Printre formele alternative de a spune asta, in functie de context, se numara:

•    80% din consecinte rezulta din 20% din cauze.

•    80% din rezultate provin din 20% din efortul si timpul total.

•    80% din profiturile unei companii provin din 20% din produse si clienti.

•    80% din toate castigurile de la bursa sunt realizate de 20% din investitori si 20% din portofoliul individual.

Asadar, in aceasta etapa trebuie sa iti gasesti punctele slabe, pentru a le elimina, si punctele tari, pentru a le multiplica. Autorul iti ofera exemplul personal in acest sens, vorbind despre modul in care a reusit sa munceasca mai eficient, eliminand din portofoliu clientii cu care pierdea mult timp si pe urma carora castiga putin.

In ceea ce priveste programul standard (9. 00 – 17. 00) pe care il au toti angajatii din lume, Ferriss il desfiinteaza, necrezand catusi de putin in eficienta lui. El invoca in schimb Legea lui Parkinson care spune: Scurteaza timpul de lucru pentru a te limita la sarcinile importante.

Ferriss ne ofera reteta pentru a obtine mai mult timp liber, iar aceasta pare cum nu se poate mai simpla: trebuie sa faci mai putine lucruri. Cum poti face mai putine lucruri? Prin doua metode:

•    Alcatuieste o scurta lista cu „de facut”

•    Alcatuieste o scurta lista cu „de evitat”.

Chiar si ignoranta este binevenita, in opinia lui Ferriss, atat timp cat castigi mai mult timp liber sau mai mult timp pentru lucrurile importante. Autorul iti alcatuieste o intreaga lista cu activitati zilnice cronofage la care poti renunta fara a avea nimic de pierdut, ba dimpotriva. Lista include atat activitati care iti rapesc timp inutil in viata de zi cu zi, cat si activitati de la birou. Ferriss iti ofera totodata si o lista de instrumente online utile care te pot ajuta sa economisesti timp la birou.  Foloseste lista intocmita de Ferriss pentru a-ti simplifica viata si a castiga timp, si invata sa spui Nu. Dupa cum vei constata din acest capitol, NU e o alta metoda de a economisi mult timp pretios pentru tine!

Pasul III – A de la Automatizare

Pornind de la un citat de Henry David Thoreau, care spunea ca: „Bogatia unui om este proportionala cu numarul de lucruri cu care isi permite sa nu isi bata capul”, Ferriss vorbeste in acest capitol despre externalizare. 

Tim Ferriss povesteste cum a descoperit de cate lucruri se putea descotorosi zilnic externalizand o parte din sarcinile zilnice catre asistenti online din India, pe care ii numeste „ajutoarele sale” si care sunt foarte constiinciosi si foarte punctuali. 

„Daca iti irosesti timpul care valoreaza 20 – 25 de dolari pe ora, facand ceva ce altcineva va face pentru 10 dolari, e pur si simplu administrare proasta a resurselor.”

In acest capitol, autorul te invata ceva mai mult decat sa iti usurezi munca, externalizand catre alte persoane tot ceea ce poate fi externalizat, te invata sa fii sef. 

„Sa devii un membru al Noilor oameni bogati nu inseamna doar sa muncesti mai inteligent. Inseamna sa construiesti un sistem care sa te inlocuiasca.”

Ferriss exemplifica si in acest capitol felul in care diferiti indivizi au reusit sa castige timp si sa isi usureze munca externalizand catre terti sarcini personale sau profesionale. Autorul iti ofera totodata o serie de sfaturi practice, in cazul in care te vei hotari sa apelezi la un astfel de ajutor extern, si te invita sa inveti din greselile pe care el insusi le-a facut cu asistentii lui online. 

In opinia lui Ferriss este bine sa iti iei un asistent, chiar daca nu ai nevoie de unul, spunandu-ti ca trebuie sa inveti sa dai ordine, nu sa le primesti. Tot el te scuteste si de efortul de cautare oferindu-ti site-urile pe care vei putea gasi cu usurinta asistenti online. Tot in acest capitol vei putea descoperi o serie de sfaturi despre cum sa creezi produse profitabile, dar si cateva unelte si trucuri la fel de utile. 

In principiu, ai nevoie doar de trei pasi pentru a crea produse profitabile:

1.    Alege o nisa de piata disponibila si accesibila;

2.    Fa brainstorming privind produsele (nu investi in ele);

3.    Testeaza-ti produsele la nivel micro.

Autorul iti preda astfel ABC-ul inceperii unui business: cum sa iti identifici segmentul de piata caruia doresti sa i te adresezi, cum sa gasesti produse populare care se potrivesc pentru acest segment de piata, cum sa creezi reclame pentru aceste produse, cum sa rezumi beneficiile produselor intr-o singura propozitie si cum sa le testezi pe clienti reali, inainte de a investi in fabricare, si mai ales, cum sa folosesti o serie de resurse online gratuite sau foarte ieftine pentru a-ti crea propria afacere. Chiar daca cele mai multe dintre aceste resurse pot fi accesate doar pentru business-uri ce se adreseaza pietei americane, multe dintre ele pot fi deosebit de utile si pentru antreprenorii romani.  

In micul tratat despre cum sa pui pe picioare un business, cu investitii minime si profituri maxime, autorul iti ofera o serie de sfaturi practice in legatura cu cele mai eficiente moduri in care sa iti administrezi propriul business, externalizand toate sarcinile care se pot externaliza si obtinand cat mai mult timp pentru chestiunile cu adevarat importante.

Pasul 4 – L de la Liberare

„Sa fii capabil sa renunti la lucruri care nu merg este esential ca sa fii un invingator.”

Daca, in capitolul anterior Ferriss vorbeste despre antreprenori si frica acestora de a renunta la control, in acest capitol autorul se axeaza pe angajati si pe frica acestora de Liberare, de a prelua controlul. 

Pornind de la un exemplu concret, Ferriss te ghideaza pentru a face trecerea de la munca pe baza de prezenta, la performanta bazata pe libertate. Cu alte cuvinte, autorul te instruieste cum sa obtii mai multa mobilitate, lucrand de acasa si pierzand mai putin timp in trafic sau distras de zgomotul si discutiile de la birou. 

Evident ca multi angajati se tem sa faca acest pas de teama ca vor fi concediati, insa autorul ne ofera o noua perspectiva asupra concedierii si sustine ca schimbarile de slujba sunt cat se poate de firesti si chiar benefice. Poti chiar sa iti iei o zi libera de la birou pentru a simula somajul si a-ti diminua frica de o astfel de perioada. 

„Sa fii dat afara… este adesea un dar de la Dumnezeu: Altcineva a luat decizia pentru tine, si e imposibil sa persisti pentru tot restul vietii intr-o slujba nepotrivita. Majoritatea oamenilor n-au norocul sa fie concediati si sufera de o moarte spirituala lenta pentru 30 – 40 de ani de toleranta a mediocritatii.”

Fie ca obtii intelegerea sefului, si vei putea munci mai mult de acasa sau de oriunde in lume vei dori, fie ca vei hotari sa apelezi la o mini-retragere din cariera pentru a calatori si a te bucura, fie si doar pentru o perioada, de o existenta mai plina de satisfactii si sens, Ferriss iti da sfaturi utile pentru calatoriile pe care urmeaza sa le intreprinzi, singur sau alaturi de familie si copii. Si in acest capitol beneficiezi de cateva pagini cu instrumente online utile oricui individ care se pregateste de o mica retragere. 

„Omul este astfel facut incat sa nu se poata relaxa dupa o anumita munca decat apucandu-se de alta.” – Anatole France

Insa in momentul in care beneficiezi de timp, de bani, de calatoriile la care ai visat atat de mult timp, poti ajunge paradoxal la… nefericire. Pentru ca prea mult timp liber poate deveni o problema pentru multi dintre noi. Si atunci, autorul pune in mod firesc intrebarea:

”Dar stai un pic… Nu asta urmarim? Mai mult timp? Nu despre asta e cartea? Renuntarea la ceea ce este rau nu creeaza binele, ci lasa un gol. Reducerea muncii motivate de castig nu este scopul final. A trai mai mult – si a deveni mai mult – acesta este scopul.”

Esti avertizat asadar asupra efectelor secundare pe care le are retragerea din campul muncii:

„A invata sa inlocuiesti perceptia lipsei de timp cu aprecierea abundentei de timp e ca si cum ai trece de la un espresso triplu la o cafea decofeinizata. Si asta nu e tot. Cei ce se retrag din campul muncii sufera de depresii si dintr-un alt motiv, la fel ti se va intampla si tie: izolarea sociala.”

Asadar, ai obtinut ce ti-ai dorit, libertate, si acum te simti din nou ca in ultimul an de liceu si ajungi sa te intrebi ce vrei sa faci cu viata ta… Sfatul autorului este:

„Acorda-ti timp sa gasesti ceva pentru care simti o chemare, nu doar prima forma acceptabila de munca surogat. Acea chemare te va duce, la randul ei, la altceva…”

Odata ajuns la finalul acestei carti stufoase, care te sfatuieste sa nu fii realist, care considera concedierea un lucru bun, care iti spune ca adevarata avutie nu sunt banii, ci timpul, care te invata sa castigi mai mult, facand mai putin, s-ar putea sa te simti putin derutat. Nu e cazul, pentru ca:

„Daca esti nesigur, stii ceva? Si restul lumii e. Nu supraestima concurenta si nu te subestima pe tine. Esti mai bun decat crezi!”

TESTIMONIALE:

„Era si timpul sa se scrie aceasta carte. Este un manifest indelung asteptat pentru stilul de viata mobil, iar Tim Ferriss este ambasadorul ideal. Chestia asta va fi de proportii.” - Jack Canfield, co-creatorul volumului Supa de pui pentru suflet, cu peste 100 de milioane de exemplare vandute

„Tim este un Indiana Jones al erei digitale. Am folosit deja sfatul lui pentru a merge sa pescuiesc cu sulita pe insule izolate si sa schiez pe partiile cel mai bine ascunse din Argentina. Ca sa ma exprim simplu, fa ce spune el si poti sa traiesti ca un milionar.” - Albert Pope, specialist in instrumente financiare derivate la sediul central UBS

„4 ore saptamana de lucru este un nou mod de a rezolva o problema foarte veche: cum putem munci ca sa ne traim viata si sa evitam ca viata noastra sa se invarta doar in jurul muncii? O mare de optiuni infinite ii asteapta pe cei care vor citi aceasta carte si vor fi inspirati de ea!” - Michael E. Gerber, fondatorul si presedintele E-Myth pe plan international

„Daca vrei sa-ti traiesti visurile acum, si nu peste 20 sau 30 de ani, cumpara aceasta carte!” - Laura Roden, presedinte al Asociatiei Antreprenorilor pentru Start-up-uri din Silicon Valley si lector in Finante Corporative la Universitatea San Jose

„Citind aceasta carte este ca si cum ai adauga cateva zerouri venitului tau. Tim aduce lifestyle-ul la un alt nivel – asculta de el!” - Michael D. Kerlin, consultant am McKinsey & Company la Fondul Bush-Clinton pentru Katrina si discipol al lui J. William Fulbright
 

 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.2729 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.