Vanatoarea cartilor in luna Noiembrie
Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210

3001: Odiseea finala (hardcover) - Arthur C. Clarke

PRP: 35,55 lei (-9,99%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 32,00 lei
Diferență: 3,55 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 9786065791114
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 240
Format: 150 x 225 mm
Categoria: Science Fiction

DESCRIERE

3001: Odiseea finala (hardcover) - Arthur C. Clarke
 
  In 3001: odiseea finala, Arthur C. Clarke aduce cea mai bine-cunoscuta si mai reusita serie science-fiction la un final neasteptat, dar magnific in acelasi timp. Clarke face un salt stralucitor cu 1000 de ani in viitor pentru a aduce la lumina un adevar pe care de abia acum il putem intelege. Saga Odiseei Spatiale este o capodopera epica, plina de imaginatie, dar inradacinata in adevaruri stiintifice, o opera pe care doar Arthur C. Clarke ar fi putut sa o creeze. 
  A inceput acum patru milioane de ani cu un monolit negru - o aparitie inexplicabila ce a aprins scanteia constiintei umane, transformand maimuta in om...
  A continuat in zorii secolului XXI, cand un monolit identic a fost descoperit pe Luna - inceputul aventurilor lui David Bowman, ale ajutorului sau FranK Poole si ale supercomputerului HAL 9000...
  Numai Dave Bowman va supravietui pentru a intalni un al treilea si cel mai masiv monolit pe una dintre lunile lui Jupiter, Europa... si pentru a fi transformat pentru totdeauna intr-o fiinta noua...
  Iar acum, Odiseea intra in ultimul act. Poole este readus la viata si pregatit sa reia calatoria pe care computerul HAL a intrerupt-o brusc in urma cu 1000 de ani. Poole stie ca nu poate pleca fara Dave Bowman... dar mai intai trebuie sa descopere adevarul inspaimantator despre ceea ce Bowman - si HALL 9000 - au devenit in interiorul monolitului.
  Pentru a doua oara in patru milioane de ani monolitul se trezeste. Puterea fara margini a unei tehnologii extraterestre a decis ce rol va trebui sa joace umanitatea in evolutia galaxiei...
 
  Despre autor:
  Arthur C. Clarke (16 decembrie 1917 – 19 martie 2008), autor de science-fiction, inventator si futurolog britanic, ramas celebru pentru seria de romane SF Odiseea spatiala. S-a nascut in Minehead, Somerset, Anglia. Dupa ce a absolvit gimnaziul si Huish’s Grammar School din Taunton, nu si-a putut permite sa urmeze universitatea si s-a angajat ca auditor la sectia de pensii a Ministerului Educatiei. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a servit in Royal Air Force ca instructor si tehnician radar, fiind trecut in rezerva cu gradul de locotenent. Dupa razboi a absolvit  King’s College London in matematica si fizica. Clarke a fost presedintele Societatii Interplanetare Britanice intre anii 1946-1947, respectiv 1951-1953. Desi nu a initiat conceptul de sateliti geostationari (in ciuda legendei care sustine contrariul), a contribuit hotarator cu ideea ca acesti sateliti pot fi relee ideale de telecomunicatii. In onoarea activitatii sale, International Astronomical Union a recunoscut in mod oficial orbita geostationara de deasupra Ecuatorului ca Orbita Clarke. Intre 1937 si 1945, Clarke a publicat cateva povestiri in publicatii minore, dar debutul profesional s-a consemnat in 1946, textul „Loophole“ aparand in revista Astounding Science Fiction. Din 1951 s-a dedicat exclusiv carierei de scriitor. In 1956 a emigrat in Sri Lanka (pe atunci Ceylon), in special pentru a-si satisface pasiunea pentru scufundarile subacvatice si a locuit acolo pana s-a stins din viata, in 2008. In 1998 a primit distinctia de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, in anul 2000 regina i-a conferit titlul de Sir, iar in 2005 a capatat cel mai important titlu civil din Sri Lanka: Sri Lankabhimanya. A primit de asemenea Premiul UNESCO-Kalinga pentru popularizarea stiintei in 1961, a fost nominalizat la premiile Oscar in 1969 pentru scenariul filmului Odiseea spatiala 2001, scris impreuna cu Stanley Kubrick, si la Premiul Nobel pentru Pace, 1994. Premii si distinctii SF: SFWA Grand Master, trei premii Hugo si Nebula, cate un premiu Campbell Memorial, Locus, British SF, International Fantasy, Jupiter, Geffen, precum si doua premii Seiun. Seria Odiseelor spatiale combina temele science-fiction cu meditatia metafizica. Toate descriu zboruri spatiale in sistemul solar si intalniri cu „monolitul negru“. Arthur C. Clarke a declarat initial, in introducerea la 2001: Odiseea spatiala, ca nu este posibila niciun fel de urmare si ca nu are nici cea mai mica intentie de a scrie vreuna, dar descoperirile stiintifice din sistemul solar l-au facut sa se razgandeasca. 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.2690 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.