23 decembrie 1989 in Studioul IV al TVR - Teodor Brates

Colectia MARTOR
Sunt obligat sa marturisesc ca, mai ales dupa ora 2, 00, in noaptea de 22/23 decembrie ’89, am trait mai multe momente in care mi-am luat adio de la viata. Ce fel de viata? Slujisem regimul comunist inca din primii ani de precoce existenta constienta (a se vedea primul volum), ajunsesem – e drept, tarziu, prin anii ’80 din secolul trecut – la concluzia ca „socialismul nu mai poate fi reformat”, dar ce folos? […]
Este absurd sa pretinzi ca ideile, cele mai multe „de-a gata”, un fel de prefabricate insusite in anii adolescentei, sa ramana pe vecie „far calauzitor”. De condamnat nu este faptul ca, la acea varsta, au fost ingurgitate, fara suficient discernamant, fara o informatie adecvata, idei generoase, de esenta umanista si ca, in acest spirit, unii au trait si isi traiesc viata, ci renuntarea la acel suflu, la ratiunea care a contrazis ceea ce numim „idealurile tineretii”. Nu vad de ce m-as rusina – chiar daca am depasit varsta de 86 de ani intr-o atmosfera neprielnica pentru oameni cu convingeri bazate pe valorile umaniste – ca am dorit o lume mai buna.
Nu trebuie sa se uite ca stanga a detinut, vreme indelungata, intr-un anumit sens, „monopolul” conceptelor de bine, de egalitate, de solidaritate, care impuneau (aproape de la sine) un mod de gandire definit si prin inalte standarde etice.
Erau gandurile mele intime, din decembrie 1989 care – puse pe hartie acum, in 2019 – n-au cum sa fie probate cu „acte” in regula. [...]
Asumandu-mi, inca o data, riscul de a fi tinta unor delimitari dure (poate chiar a unor acuzatii), trebuie sa afirm ca interventii de natura, de tipul, de sinceritatea celor care au vorbit la TVR-L in noaptea de 22/23 decembrie 1989 (si nu numai) au dat masura a ceea ce am avut mai bun ca ziaristi, impreuna cu mana de revolutionari din Studio, in conditiile in care viata ne atarna literalmente de un fir de par. In rest, multe sunt… desertaciunea desertaciunilor.
Teodor Brates